De atunci, au trecut mai bine de cinci ani şi Băsescu a schimat câteva garnituri de consilieri. Doar el a rămas acelaşi – un politician intuitiv, şiret ca o vulpe şi muşcător ca o viperă. Băsescu nu are nevoie să cumpere scenarii. Şi dacă i-ar scrie cineva un scenariu, Băsescu l-ar mototoli ori l-ar pune deoparte şi ar juca în piesa politică a zilei după cum îi dictează instinctul.
Duminică seara, la întâlnirea cu miniştrii şi parlamentarii PDL, de la Snagov, preşedintele Traian Băsescu a jucat, în travesti,rolul unei fete mari. Cel puţin asta a transpirat, cu voia portocaliilor, înspre opinia publică. Adicătelea, s-a năpustit domnul preşedinte asupra corupţilor şi nesătuilor de miniştri şi parlamentari şi i-a tras de urechi, le-a bătut obrazul de stăteau toţi cu capetele plecate şi bolboroseau jurăminte de lepădare de asemenea năravuri. Videanu, Berceanu, Blaga, alţi miniştri şi toţi parlamentarii PDL, s-au ruşinat în aşa hal încât au jurat să se lepede de cele 30 de mii de persoane care formează, spunea însuşi Traian Băsescu, clientela partidului. Se vor lepăda de clientelă şi vor acorda toată atenţia celor nouă milioane de alegători, care ţin cu adevărat la PDL, nu sunt făţarnici, precum clienţii de conjunctură.
Cum i-a numărat Zeus pe toţi, cum i-au ieşit nouă milioane de suflete (probabil, a utilizat metoda lui Cicikov, din „Suflete moarte”, a lui Gogol), nu ştim. Ştim, în schimb, că Traian Băsescu nu e Fata mare pe care o joacă de o manieră grosolană. Şi mai ştim că mafia se lăfăie sub umbrela sa. Nu ştia el cum s-au strâns banii pentru campania sa electorală? Nu ştia de la cine s-au strâns şi cu ce obligaţii ulterioare? N-a stat dumnealui, Zeus, la masă cu Bercea Mondialu , interlop de frunte? Acum a aflat de clientelă?! Să fim serioşi: şi scenariul, şi felul în care este jucat rolul Fetei mari sunt penibile şi merită fluierăturile publicului.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!