Pornind de la „extraterestra” cursă a
curticenilor spre baraj şi terminând cu
împingerea unor „şoimi”,
protejaţi de-ai octogenarului Selejan, spre Liga
IV, în detrimentul unei echipe, a cărei
luptă cu „Onoarea” se poate
sfârşi în Crişul Alb.
În tot acest izlaz cu spini, o floare a
reuşit să răzbească. Prin
muncă şi verticalitate.
„Udată” cu ambiţie şi
sacrificii. N-a acceptat compromisul. Nici contra
„granzilor”, cu-atât mai puţin
în faţa echipelor implicate în lupta
pentru salvarea de la retrogradare. Nu s-a
„ofilit” pentru o mână de
arginţi, punând meseria mai presus de orice.
Profesionist desăvârşit, a
„ucis” chiar şi visul unor (alţi)
„şoimi”, conduşi de omul care l-a
lansat în fotbalul judeţean. Se numeşte
Dan Oprescu, un tânăr antrenor de
care, cu siguranţă, vom mai auzi.
Daniel Scridon
Citiți principiile noastre de moderare aici!