Am citat din declaraţiile Monicăi Macovei acordate presei centrale. Poate că, având în vedere trecutul ei, am fi tentaţi să credem că s-a întors în timp, visându-se în faţa tribunalului poporului şi, cuprinsă de remuşcări îşi face autocritica, recunoscând că a făcut o porcărie influenţând raportul de ţară. Este clar că necunoaşterii limbii române a determinat asemenea declaraţii, dar, vorba ecleziastului, gura păcătosului adevăr grăieşte. Partea cu decredibilizarea este adevărată, însă cu dublu sens : odată pentru că, prin acţiunile ei, de intoxicare a Comisiei Europene, spune minciuni despre ţara ei, decredibilizând-o. Apoi, decredibilitează şi Comisia Europeană, care, iată, nu este capabilă să facă un raport corect, ci apelează la minciunile Monicăi Macovei.
Nu cred că onor Comisiei Europene nu îi pasă că este decredibilizată într-o ţară a şaptea ca mărime a Uniunii Europene, aşa că, dacă ar vrea să dreagă busuiocul, să-i convingă pe români că au nevoie de Uniunea Europeană ca de aer, ar trebui să judece drept, nu în interesul partizan ai unora dintre membrii ei, inclusiv al preşedintelui ei. Continuând să acorde un cec în alb lui Traian Băsescu, pentru simplul motiv că este reprezentantul PPE, Comisia Europeană nu se deosebeşte cu nimic de CCR sau CSM, unde dănileţii şi zegrenii sunt preşuri sub picioarele lui Băsescu.
Pe alt palier, Monica Macovei spune că nici Elena Udrea nici Vasile Blaga nu pot reforma PDL. În privinţa blondei de la Cotroceni, Monica are dreptate.Te şi apucă râsul când o auzi pe Udrea că partidul, cu ea la cârmă, trebuie să intre în epoca postbăsescu. Nu spune, însă, că Blaga a vrut să scoată partidul de sub talpa lui Băsescu, dar nu a fost lăsat de armata de procurori, în frunte cu ea, pentru că era mai importantă salvarea capului prezidenţial decât salvarea PDL. Acum, mazilirea lui Blaga este necesară nu pentru reformarea partidului, ci pentru împiedicarea reformei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!