Pentru că au făcut ţara de râs, jucătorii au fost expuşi, timp de şase ore, batjocurii publice, iar selecţionerul a fost demis şi trimis să lucreze pe un şantier de construcţii. Oare, prin ceea ce a făcut Guvernul Boc până acum nu seamănă foarte bine, din punct de vedere al pregătirii profesionale, cu echipa nord coreeană?
Sigur, nimeni nu spune că selecţionerul Boc ar trebui trimis să care mortar cu roaba pe şantier, e destul să-l trimită Băsescu înapoi la catedră, pentru că se spune că este un profesor de drept destul de bun. Chiar dacă nu ar fi aşa, acum, având ca reper bulibăşeala legislativă pe care a girat-o, va şti extrem de bine să le spună studenţilor ce nu trebuie făcut. De trimis, însă, la catedră, nu poate să-l trimită decât stăpânul lui, Băsescu, iar acesta nu vrea nici de al dracului, că unde mai găseşte el unul atât de nepriceput, care să considere aberaţiile nişte idei geniale, unul atât de docil încât face tot ce i se spune ?
În privinţa jucătorilor selecţionerului Boc, nu cred că este suficientă umilirea în public, decât în cazul celor care, în mod evident, nu au altă vină decât prostia, paralelismul total cu ceea ce sunt puşi să facă. Ceilalţi, care acţionează total anapoda nu pentru că nu ar şti ce trebuie făcut, ci pentru că numai aşa pot să strângă averi colosale din spolierea poporului, ar trebui să se instituie legi draconice care să îi trimită în spatele gratiilor pe mulţi ani sau chiar pe viaţă.Cine să facă, însă, acele legi, care guvernanţi sunt atât de proşti încât să îşi dea singuri în cap ? Legea răspunderii ministeriale, care funcţionează în toate ţările civilizate, a fost tratată cu sictir de către toate partidele care s-au perindat la guvernare în România şi tare mă îndoiesc că, vreodată, un ministru român va răspunde cu adevărat în faţa legii pentru că a dus un domeniu sau altul la colaps.
“Asumarea răspunderii Guvernului, o expresie şi atât”
Simion Todoca
Citiți principiile noastre de moderare aici!