Mai întâi, mi se pare total aiurea să mergi încă odată pe mâna unora care au ajuns în Parlament cu ceva peste 20% din voturi. Dacă acum patru ani s-au bucurat de atât de puţină încredere în ochii electoratului din colegiile lor, este greu de crezut că vor avea acum mai mult succes. În primul rând, cei din PNL şi PSD ar trebui să îi păstreze pe liste doar pe cei care se bucură de o popularitate evidentă în zonele de unde vin, capabili să atragă voturi indiferent din partea cărui ar candida.
Chiar dacă votul va fi masiv antiPDL, iar USL este pe val, aceasta nu este o garanţie că toţi cei care se vor regăsi pe listele duşmanului de moarte al PDL vor fi votaţi. Vremea sacilor de cartofi votaţi în virtutea apartenenţei politice a cam trecut, iar cei care nu înţeleg acest lucru vor regreta amarnic. Este aproape sigur că parlamentarii care nu au rupt gura târgului prin scorurile obţinute la alegerile precedente sau printr-o activitate fulminantă pe timpul mandatului vor fi ejectaţi fără remuşcare de către alegători. Aceştia, chiar dacă s-au săturat de PDL, vor prefera să pună ştampila pe figuri noi, de la alte partide, cum ar fi, de pildă, partidul lui Dan Diaconescu.
De partea cealaltă, este de neînţeles cum poate PDL să păstreze nişte parlamentari care, prin simpla prezenţă pe liste, dovedesc că partidul este departe de a se fi reformat, că este vorba tot despre oamenii lui Băsescu şi ai lui Boc, oamenii care au tăiat pensiile şi salariile. O asemenea percepţie va fi devastatoare, indiferent de jocul de glezne pe care îl va face partidul. Din păcate, o cât de mică schimbare a clasei politice româneşti nu se întrevede nici de această dată, nici dintr-o parte nici din cealaltă. De câştigat vor avea doar impostorii care se erijează în reformatori ai acesteia, iar de pierdut, tot poporul român va pierde.
„Apartenenţa la partidul aflat pe val nu îţi garantează îngăduinţa electoratului”
Citiți principiile noastre de moderare aici!