Nu trebuie să despici firul în prea multe părţi pentru a face legătura între rumorile chilimaniste şi tăriceniste privitoare la intenţia lui Crin Antonescu de a scoate PNL din ALDE şi a-l muta în PPE. Având în vedere defectarea gravă a PDL, este la mintea cocoşului că fuhrerul Angela Merkel are nevoie de un partid cât mai puternic în România, mai exact, de un partid aflat la guvernare. Dându-şi seama că promisiunea lui Băsescu, de înghiţire a PNL de către PDL s-a fâsâit rău de tot, fuhrerul fără mustaţă a decis să meargă în continuare pe ideea matrozului de la Cotroceni, cu mici schimbări pe ici, pe acolo, adică în părţile esenţiale : scoaterea lui Băsescu din ecuaţie şi schimbarea polarităţii, adică înghiţirea PDL de către PNL. Evident, un PNL integrat în marea familie a popularilor europeni.
Însuşi Crin Antonescu a recunoscut, cu încântare, că Iohanis este perfect, atât pentru funcţia de premier, cât şi pentru cea de preşedinte. Nu a spus, însă, dacă este vorba despre preşedinţia PNL sau preşedinţia României. Ceva îmi spune că este vorba despre prima variantă. Atâta vreme cât Crin Antonescu nu intra nici în calculele Germaniei, nici în cele ale SUA, putea să stea şi în cap, chiar dacă ar fi ajuns la o cotă de popularitate de 90% în rândurile electoratului român. Aşa, însă, ca şi candidat al PNL membru PPE, nu ar mai avea nicio problemă. Parcă o şi văd pe Merkel ţuguindu-şi pofticioasă buzele, în imaginarea unei Românii conduse de un preşedinte popular- Crin Antonescu- şi un premier aşijderea- klaus Iohanis- în calitate de preşedinte al PNL. Respectv, al celui mai al dracului partid de dreapta din România, rezultat din fuziunea PNL cu PDL.
Rămâne de văzut dacă liberalii vor muşca momeala sau este vorba doar despre un mic şantaj al lui Crin Antonescu, pentru a mai contracara ofensiva premierului Victor Ponta, care parcă îşi cam face de cap, clamând pe toate drumurile poziţia de mascul dominant a socialiştilor în alianţa politică guvernamentală. Sau, ideal pentru România, un joc curvesc al lui Ponta şi Crin, în urma căruia România, în loc să rămână ciuca bătăii de joc, să se transforme în mielul care suge de la două oi. Pentru că, vrea nu vrea, şi d-na Merkel va trebui să recunoască, la alegerile europarlamentare şi la cele generale din Germania că a ajuns o biată oiţă, nu ditamai vaca, precum a catalogat-o Berlusconi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!