Scopul tuturor acţiunilor care vor urma este acela de a deveni principalul partid de pe dreapta eşichierului politic. Mai mult, liberalii îşi propun să câştige alegerile următoare. Pare o utopie sau măcar un obiectiv extrem de ambiţios, dar nu se ştie niciodată, mai ales după viteza cu care se prăbuşeşte PDL. Pentru a câştiga încrederea electoratului, Delegaţia Permanentă a PNL, întrunită sămbătă, l-a însărcinat pe Crin Antonescu să alcătuiască un „guvern din umbră”, pe care să-l prezinte alegătorilor cu scopul de a le obţine susţinerea la viitoarele alegeri. Acest guvern ar fi valabil numai în cazul în care PNL ar câştiga alegerile, nu şi pentru o eventuală guvernare a opoziţiei actuale.
În perioada următoare, două sunt ţintele majore ale liberalilor: PDL şi Traian Băsescu. În acest scop, PNL este interesat de o colaborare cu PSD, pentru a crea o majoritate capabilă să demită, în urma unei moţiuni de cenzură, Guvernul Boc. Crin Antonescu a recunoscut că PNL urmăreşte atragerea unor parlamentari ai democrat-liberalilor, inclusiv lideri din eşalonul al doilea al PDL, cu scopul de a crea o nouă majoritate. Dacă Guvernul Boc ar cădea, se preconizează instalarea unui guvern al majorităţii nou create, condus de o „persoană prestigioasă” (să fie vorba tot de Klaus Johannis?). Pentru aceasta, însă, PNL va negocia cu PSD, încercând să obţină acordul şi cooperarea social-democraţilor.
În ce îl priveşte pe Traian Băsescu, Crin Antonescu reiterează teza suspendării preşedintelui. Căderea Cabinetului Boc ar da noii majorităţi parlamentare dreptul de-a alcătui ea guvernul următor. Un guvern care să fie expresia acelei majorităţi, spune Antonescu, şi „nu a unui om, fie el şi şeful statului”. În caz că Traian Băsescu va ignora voinţa majorităţii parlamentare nou create, atunci vor fi puse în mişcare procedurile de demitere a şefului statului, pentru încălcarea Constituţiei. Dacă s-a ajunge la un nou referendum, după cum arată toate sondajele de opinie, Băsescu ar putea fi demis de poporul care nu-l mai susţine.
Ce va fi, vom vedea. Oricum vor evolua lucrurile, e sigur că urmează o toamnă fierbinte.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!