Stau și mă întreb: oare, ce va naște familia lui John și Gheorghe, prin intermediul Curții Constituționale, care, inseminată artificial, ca mamă surogat, a decis să scoată plodul din propria burtă mai târziu decât ar dori părinții biologici? De ce nu a avut Curtea Constituțională curajul să ia o decizie conformă cu prevederile Constituției României, nu cumva pentru că Iohannis nu are nimic împotriva familiilor gay ? Nu cumva președintele CCR este sigur că înalta Curte Europeană va porunci recunoașterea acelor căsătorii, iar CCR va avea scuza că așa a decis Uniunea Europeană, față de care Constituția României este un fleac?
Klaus Iohannis a încercat de vreo câteva ori de la începutul mandatului său să ne aburească cu ideea că România își va manifesta demnitatea în raporturile cu mahării Comisiei Europene, că nu va mai accepta decizii care vin în contradicție cu interesele și drepturile sale. Faptele lui Iohannis, însă, arată că nici vorbă de așa ceva, că supunerea față de UE și CE va fi mai oarbă decât până acum, că va trebui să ducem la îndeplinire fără crâcnire poruncile înaltei porți Brandenburg.
Pe de altă parte, s-ar putea ca președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu- care este departe precum cerul de pământ față de rușinea României, celebrul Zegrean, robul lui Băsescu- să tragă de timp până după alegerile care vor decide dacă rămânem sclavii și cobaii lui Merkel sau vom intra definitiv sub scutul american. Foarte adevărat este și că o decizie luată acum, indiferent că ar fi fost pro sau contra, ar fi putut da naștere la un uriaș scandal, chiar la mișcări de stradă, tocmai bune de exploatat electoral. Iar de pierdut, în oricare variantă, ar fi avut Iohannis, Cioloș și PNL, dar, mai ales, România, la imagine. Amânarea luării unei decizii este justificată, cu condiția ca solicitarea de indicații de la forurile europene să fie doar un pretext pentru aceasta.
„CCR a evitat exploatarea electorală a chestiunii familiilor de homosexuali”
Citiți principiile noastre de moderare aici!