Mă tot mir de unde atâta ipocrizie şi slugărnicie faţă de Merkel şi clica sa, când ştim că Germania de la bun început a decis că România va fi primită în Schengen abia după ce nu va mai avea de câştigat nimic din aceasta, ba, dimpotrivă, doar de pierdut. Căciulindu-se cu o lipsă de demnitate jenantă, guvernele Băsescu au făcut concesii după concesii, au acceptat tot felul de măsuri de natură să tragă România înapoi din punct de vedere economic, pentru ca, în cele din urmă, să accepte rolul de cârpă de spălat vasele din care varanii Uniunii Europene s-au îmbuibat. „Strategie” pe care, din păcate, o aplică şi actualii guvernanţi. „Surprinderea” MAI faţă de poziţia de dată recentă a Germaniei arată că şi Ponta a înghiţit minciunile lui Merkel şi Barroso, crezând sincer că, în cele din urmă, aceştia îşi vor onora promisiunile.
S-a văzut foarte limpede că mai marii Comisiei Europene cântau extrem de fals atunci când spuneau că sunt împotriva dezvoltării în trepte sau cu mai multe viteze a Uniunii. În fapt, una declarau şi alta fumau, lucrând cu sârg la sabotarea economiilor ţărilor de mâna a doua sau a treia din conglomerat, printre care, mai ales, România. Cei de la MAI zic că, Vezi, Doamne, au fost nişte declaraţii de conjunctură, în contextul unei hotărâri judecătorești care obligă autoritățile germane să acorde ajutor social unei familii de cetățeni români, șomeri la momentul solicitării, fapt ce ar crea premisele, în opinia sa, a unei prezențe masive în Germania a cetățenilor români și bulgari pentru a beneficia în mod nejustificat de ajutoare sociale.
De fapt, nu este decât o falsă problemă, a cărei rezolvare ar ajuta-o foarte mult pe Merkel, care nu mai ştie pe unde să scoată cămaşa. O va rezolva, cu siguranţă, pentru că decizia tribunalului respectiv nu este definitivă şi aşi putea pune mâna în foc că va cădea cu brio, taman în campania pentru europarlamentare. Căci, să nu fim naivi, nu românii au inventat manipularea electorală, ci tocmai cei care se dau campioni ai democraţiei.
„ Germania doar a mimat sprijinirea României pentru accederea în Spaţiul Schengen”
Citiți principiile noastre de moderare aici!