Vorbim de circa o jumătate de milion de euro. Cine
şi când va plăti datoriile? Nimeni nu
ştie. Cum UTA este un fel de
struţo-cămilă, cum nu are
finanţator, patron, tutelă, nu poate sau, mai
bine, nu putem spera la nimic bun. Cu vreo doi ani
în urmă, spuneam că UTA a murit de
mult. Ceea ce i se întâmplă
seamănă cu o disperată tentativă de
resuscitare, împotriva evidenţei brutale
care indică sfârşitul.
Orice club de fotbal trăieşte din banii
finanţatorului. Or, UTA nu are finanţator.
Sandu Ion a făcut câteva donaţii, au
mai vărsat şi alţii ceva
„mărunţiş” în cutia
milei. Stropi de apă, în gura celui care
moare prin deshidratare. Nimeni nu este interesat de
UTA. Şi nu de azi, de ieri. Nici un arădean
„cu cheag”, şi sunt câţiva
groşi la pungă, nu s-a aratat dispus să
investească în acest club. Dacă nu s-a
găsit investitor în anii buni, care au
premers crizei, astăzi şansa de-a o prelua
cineva pe UTA, din Arad, din ţară ori de
afară, este egală cu zero.
Salvarea ar fi putut veni dinspre Primărie şi
Consiliul judeţean. Faptul că stadionul este
al municipalităţii putea fi un argumeant ca
oraşul, judeţul să preia clubul.
Falcă şi Ioţcu au zis că nu se
poate, că nu există temei legal. Nu cred
că e mai mult de o lună de când i-am
contrazis, prezentându-le Hotărârea
CLM Bacău, prin care Municipalitatea a preluat 90%
din acţiunile clubului FCM Bacău, cu
obiectivul de-a investi pentru promovarea echipei
în Liga I. La câţi bani se risipesc
în municipiu şi în judeţ,
investiţia în fotbal, recte în clubul
UTA, n-ar fi fost imposibilă. Dar, probabil, au
fost preferate alte direcţii, cu profit bine
dirijat, pentru cheltuirea banilor colectaţi de la
noi, contribuabilii.
Prin urmare, dacă nici edililor nu le pasă –
şi nici nu-i putem condamna, câtă vreme
n-au crescut aici, în Arad, şi n-au vibrat
emoţional în faţa „fenomenului
UTA” -, fiţi convinşi că acesta
este sfârşitul sfârşitului. UTA a
fost şi nu mai este.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!