Cu totul altfel. Vorbind despre noi, altfel ar fi arătat acum România, dacă în alegerile din 1990 şi 1992 în locul lui Ion Iliescu ar fi fost ales Corneliu Coposu, Ion Raţiu ori Radu Câmpeanu. Decisive pentru evoluţia ţării noastre au fost şi alegerile din 2004. Puşi să opteze între a-l avea preşedinte pe Adrian Năstase ori pe Traian Băsescu, cei mai mulţi români au optat (e drept, n-a fost o diferenţă categorică) pentru Băsescu.
Ce am realizat sub Traian Băsescu, ştim. Vedem, simţim. Oare aici, în starea de harababură, de confuzie generalizată la nivel decizional am fi ajuns şi cu Adrian Năstase, preşedinte? Îmi cer dreptul de a mă îndoi. Deşi ştie să fie sever, Năstase nu este o fire conflictuală. A demonstrat-o patru ani de zile, când am avut cea mai bună guvernare postdecembristă. Cu siguranţă, România nu şi-ar fi consumat energiile în lupte sterile şi păguboase, cum a fost războiul de patru ani, dus de Băsescu împotriva lui Tăriceanu, a liberalilor, a parlamentarilor, a tuturor, în ultimă instanţă. Criza ar fi fost abordată la modul profesionist, nu după ureche, iar guvernul ar fi fost guvern, nu o gaşcă a intereselor meschine. Am fi arătat ca o societate normală şi am fi fost mai băgaţi în seamă pe plan extern. Năstase este alcătuit din alt aluat, iar cancelariile europene ar fi avut mai multe de discutat cu un diplomat cult, decât cu un marinar şmecher, mare pişicher.
Veţi spune că Năstase e mare mafiot. Am auzit asta, deseori. Şi despre Băsescu se spun multe, iar mafia n-a fost niciodată mai înfloritoare ca în mandatul său. Imaginea de „corupt” a lui Năstase aduce foarte mult cu cea a primarului nostru, Gheorghe Falcă. Amândoi poartă stigmatul corupţiei şi niciunul nu este dovedit. De asemenea, amândoi sunt apreciaţi pentru ceea ce au făcut în mandatul lor – Năstase ca premier, Falcă în calitate de primar. Din păcate, Năstase n-a avut şansa de a fi şi preşedintele ţării. Şi nici noi n-am avut norocul unei preşedinţii normale, de bun simţ.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!