Ultimul deceniu sub Ceauşescu a fost sumbru şi cei care regretă „epoca de aur” n-au uitat ce au trăit. Cred, mai curând, că se uită la ce trăiesc acum.
Oricât de rău a fost pe vremea lui Ceauşescu, oamenii aveau un orizont al aşteptării. Exista ceea ce am putea numi o securitate socială. Terminai şcoala, găseai sau primeai prin repartiţie un loc de muncă, primeai relativ uşor o locuinţă de la stat, făceai copii, te duceai în concedii şi aşteptai bătrâneţea, fără teamă că nu o să te descurci cu pensia. Astăzi? Toate sunt la polul opus. Nimeni nu-ţi mai garantează un loc de muncă, o locuinţă nici atât, iar pensia devine un tărâm al deznădejdii. Iată suficiente motive ca unii, cei săraci, cei neîmpliniţi, cei cu pensii nedemne faţă de anii munciţi să regrete securitatea socială pe care o oferea orânduirea de dinainte de 89.
Dar, oare, dincolo de libertatea de a vorbi (fără să te asculte nimeni) şi de dreptul de a circula liber prin lume, ce ne-au adus democraţia şi capitalismul? Stăm mai bine cu Sănătatea? Absolut deloc! În spitale, bolnavii îşi cumpără şi acum medicamentele, condiţiile sunt proaste, ni s-au dus medicii în străinătate, iar pentru accesul la medicamente se pun tot felul de bariere. Stăm mai bine cu Educaţia? Aiurea! Nu se mai face carte, a crescut alarmant numărul analfabeţilor, absolvenţii, cei mai mulţi, sunt complet neinstruiţi, mai cu seamă absolvenţii de facultate. Aşa se explică de ce două treimi dintre cei care s-au prezentat la examenul de titularizare în învăţământ n-au luat notă de trecere. Economia? Ce mai producem noi astăzi? Agricultura? Neperformantă şi copleşită de importuri, într-o ţară cu potenţial agrar cât pentru a hrăni peste 70 de milioane de oameni. Şi atunci?
Da, pentru unii e bine, dar cel puţin jumătate din populaţie este săracă şi disperată. De asta (sau şi de asta) este „nostalgică”.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!