La noi criza are o nuanţă aparte, faţă de alte ţări. E adâncită mult de incompetenţă. Uitaţi-vă la componenţa guvernului. Inşi mediocri au ajuns să ţină în mâna frâiele ţării şi nu pot stăpâni „caii”, nu pot controla căruţa. La Ministerul Finanţelor, la Ministerul Muncii etc., au fost instalaţi oameni fără viziune, incapabili să elaboreze politici sănătoase, care să mişte ţara înspre mai bine. Nu vreau să zic nimic despre arădenii noştri care au ajuns în ministere – îi ştiţi cât valoreaza şi ce hram poartă.
Dincolo de incompetenţă, România e roasă de corupţie. Şi asta pentru că nu există o dictatură a Legii. Într-o ţară unde poţi fura fără să ţi se întâmple nimic, hoţia devine o îndeletnicire profitabilă. Zilnic vedem cazuri de corupţie, dar încă nu a fost nimeni condamnat. Eventual, ceva peştişori, lipuşi, dar nu oameni grei, care au furat cât au putut, fără jenă şi fără să plătească.
România nu se va însănătoşi pâna când, spuneam mai sus, nu se va instaura dictatura legii. Unde legea e lege, există ordine, există reţinere, teamă. Unde legea nu e lege, există dezordine, hoţie, mafie. Or, noi asta trăim. De ce? Pentru că politicul, Puterea, controlează Justiţia. Pe de alta parte, pentru că nici în Justiţie nu se face curăţenie. Există mulţi magistraţi corupţi, dar nimeni nu e interesat să igienizeze corpul magistraţilor, pentru că nu ar mai profita de mizeria în care se scaldă.
Aşa că nu trebuie să ne amăgim, nu vom ieşi din criză. La noi nu e atât criză economică, cât e criză morală. Imoralitatea şi incompetenţa sunt cele două boli care macină ţara asta şi, din păcate, nu văd, în nicio parte, leac pentru a ne vindeca prea curând de aceste boli.
Tristan Mihuţa
Tristan.mihuta@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!