O decizie înţeleaptă, pe care
consilierii locali şi judeţeni au luat-o,
convinşi fiind, că astfel pot pune
umărul la renaşterea unui simbol al
Aradului: UTA !
Pentru a nu fi acuzaţi de interese oculte,
aleşii locali şi judeţeni au lansat,
oficial, invitaţia rectorului UAV,Lizica Mihuţ, de a se alătura
parteneriatului, prin susţinerea financiară a
celei mai titrate echipe din Provincie. Altfel spus,
Lizica Mihuţ este aşteptată
să întindă o mână de ajutor
UTA-ei, înainte de a emite pretenţii
asupra uneia din cele trei baze sportive prevăzute
în acord, de a sta, vorba unui mucalit, cu
mâna întinsă.
Daniel Scridon
Citiți principiile noastre de moderare aici!