Când vezi cum ţipă- pe bună dreptate- muncitorii de la Oltchim, care nu şi-au mai luat salariile şi nu au cu ce-şi hrăni copiii, normal că apleci urechea la promisiunile de rezolvare a situaţiei. Iar dacă „investitorul” mai şi spune că vrea să redea combinatul tuturor românilor, să-l facă proprietatea întregului popor, cu atât mai vârtos îl vor vota aceştia. Evident că este o tâmpenie, dar el va pune nereuşita sa pe seama adversarilor săi politici, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie, deoarece toţi sunt o apă şi-un pământ, toţi sunt nişte ciocoi, el fiind singurul campion al luptei pentru propăşirea neamului.
Ca un veritabil alchimist, oltchimistul Dan Diaconescu va flutura pe sub nasul prostimii bulgăraşi de aur, pretinzând că i-a făurit din balegă de măgar, iar cum această materie primă există din abundenţă pe plaiul mioritic, va pretinde că, dacă i se dă puterea, va polei toată ţara. Iar alegătorul, săracul, habar nu va avea că, de fapt, la momentul respectiv, este cel poleit din cap până în picioare de către Dan Diaconescu Direct, înainte de începerea procesului de transformare a materiei prime.
Cum nici PDL nici USL nu vor putea rivaliza la promisiuni cu DDD- ar fi nebunie curată- poate că aceasta ar fi şansa ca şi unii şi alţii să vină cu ceva concret şi realizabil, să se adreseze oamenilor care mai posedă câta raţiune. Tare mă tem, însă, că această minune nu se va întâmpla nici de această dată şi că infernala maşinărie de intoxicări şi diversiuni a serviciilor secrete va funcţiona la capacitatea maximă, făcând orice pentru ca USL să nu treacă de 50% în opţiunile electoratului. Asta, în caz că nu vor reuşi să o spargă chiar înainte de alegeri. Campania va fi un potop de minciuni „dovedite cu probe”, menite să discrediteze fiecare candidat în parte, pentru ca electoratul, scârbit, să ajungă la concluzia că nu are pe cine vota.
„Campania va fi un potop de minciuni, menit să scârbească electoratul”
simion.todoca@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!