Că ne place sau nu, televiziunea este mijlocul mass-media cel mai popular la nivel național, iar un lucru petrecut într-un orășel de provincie – să luăm ca exemplu Aradul – care ajunge „la televizor” este, clar, o chestiune importantă, pe care o vede o țară întreagă. O persoană sau o întâmplare dintr-un orășel care ajunge la TV-urile naționale devine, automat, un „ambasador” al orașului respectiv, fie și pentru o perioadă scurtă de timp.
Acum mai bine de jumătate de an, Aradul era „vedetă” la Știrile PRO TV, cele mai urmărite știri de pe televiziunea românească. Se întâmpla datorită artiștilor Filarmonicii Arad, care au înregistrat „Marșul lui Radetzky”, fiecare în casa lui, apoi au cerut aprobări peste aprobări de la Ministerul Afacerilor Interne, pentru a putea filma polițiști, jandarmi, pompieri și medici, pe care să-i includă într-un clip video. Era un mesaj de mulțumire diferit, unul muzical, prin care Artiștii Filarmonicii Arad au dorit să aducă un omagiu celor care luptau și încă luptă în linia întâi împotriva noului coronavirus. Acțiunea lor a fost preluată de PRO TV și transmisă de câteva ori în buletinele de știri. Pentru o scurtă perioadă de timp, ei au fost „ambasadorii Aradului” la nivel național. Desigur, nu trebuie să uităm că pentru acest proiect, artiștii Filarmonicii au fost aspru criticați de conducerea instituției, care a transmis atunci că aceștia „nu reprezintă Filarmonica”. Ei bine, n-au reprezentat filarmonica, dar au ajuns ca pentru câteva zile să reprezinte întregul oraș.
Lunile au trecut, iar zilele acestea Aradul s-a trezit cu un nou „ambasador TV”. Nu unul la fel de pozitiv ca artiștii Filarmonicii, însă. Este vorba despre bradul din fața Palatului Administrativ, pe care cei de la PRO TV l-au numit, în buletinul de știri, „dezolant” și despre care au spus că „arată ca o radiografie”. În tot răul, și un bine, totuși. Noi am cerut celor de la Primărie să ne spună cât ar fi costat bradul, însă ni s-a reproșat că informația nu mai are vreo relevanță. Cu toate astea, celor de la PRO TV li s-a oferit informația. „Nu oficial”, suntem asigurați. Așa am aflat că prețul bradului a fost de 7.300 de lei. Partea bună este că primarul municipiului ne-a salvat și, din respect pentru arădeni, bradul nu va fi recepționat și nu va fi plătit.
Sunt doar două exemple de „ambasadori TV” ai Aradului: Artiștii Filarmonicii, cu un moment muzical dăruit medicilor, pompierilor, polițiștilor și jandarmilor, respectiv Primăria Municipiului Arad, cu un brad de toată jena aruncat în fața Palatului Administrativ. Oare ce preferă arădenii?
Trimite articolul
XCe sa mai zica UTA, care apare săptămânal la TV, promovând Aradul și ai lui cetateni, suporteri RECUNOSCUTI si RESPECTATI la nivel national! Sau celelalte echipe sau sportiv din Arad! Ce pretentii sa ai de la INCULTII nostrii e-dilii!
La filarmonica trebuie să ne cerșim dreptul de a cânta, dreptul de a muncii…
Nu am fost atunci susținuți ,nu suntem nici acum susținuți, dimpotrivă suntem acuzați că nu dorim să muncim!!
INCOMPETENTA DISTRUGE FILARMONICA!!
-
Yokyo de ce nu cereti toti cei de la filarmonica sa va fie transmise conceretele pe TV ARAD, sa va vada cat mai multi aradeni ? Ce e magaria cu excusiv oe facebook ?!? Sunt multi care nu vor sa aiba de a face cu facebook, dar multi aradeni ar urmari la TV ARAD concertele voastre
Eugen Rogojan, lasati-ne cu televiziunile ! Constat de mai multa vreme ca odara cu platim obligatoriu TVR urile care fac politica PSD pe fata, Indeosebi au acolo un papitoi ce se crede fel de Gâdea si cauta sa ii semen la infatisare si discurs . Gretos , rusine TVR !