„Istoria nu se învață numai din cărți sau din documente, câteodată ai prilejul să stai alături de cei care au făurit istorie” – așa își începe ora de istorie predată în are liber elevilor săi de la Școala Profesională „ASTRA”, profesorul Cristian Stoica. De această dată, profesorul Stoica îl scoate la lumină pe arădeanul Corneliu Iaschevici, veteran de război care a luptat în Al Doilea Război Mondial.
„Eroii anonimi de lângă noi”
„Pe unii oameni îi întâlnești în viață pentru a învăța de la ei câte o lecție. De la unii chiar mai multe. L-am întâlnit pentru prima dată acum patru ani. Îmi doream ca la una din orele de istorie despre Al Doilea Război Mondial să fie prezent și un veteran de război care să ne povestească despre viața pe front. Am mers la Casa Armatei din Arad, unde este și sediul Asociației Veteranilor de Război. Am vorbit cu președintele Asociației spunându-i intențiile mele. Dintr-un colț i-am auzit voceaꓽ «Eu sunt veteran de război». Așa a început povestea… povestea unui erou veteran de război născut în octombrie 1920”, își începe ora de istorie profesorul Stoica.
Mii de kilometri pe jos, pentru România
„Două ore a stat în picioare și le-a vorbit elevilor despre război și ororile lui. Atunci țara i-a cerut să fie în prima linie și a ascultat. Deși avea puțin peste douăzeci de ani și era conștient că sunt șanse să moară. Atunci, mulți – pentru a rămâne acasă – ar fi dat orice, vita din bătătură, moșia, bani doar să nu ajungă în bătaia gloanțelor și în fața morții. Acasă era locul cel mai sigur care te ferea de linia întâi a frontului.
Veteranul Corneliu Iaschevici s-a dovedit un cetățean model și și-a făcut datoria. Chiar dacă la acea dată datoria a presupus foame, frig, dormit iarna sub cerul liber și moarte la fiecare pas. A făcut pe jos mii de kilometri în condiții vitrege pentru ca România să fie din nou Mare.
Multe dintre suferințele îndurate sunt sigur că nu le-a spus din modestia care îl caracterizează, deși sunt sigur că ele nu au fost uitate. După ce s-a întors de pe front a aflat că locuința i-a fost distrusă de bombardamente și astfel pe lângă anii pierduți pe front și-a pierdut toate bunurile materiale.
Dar nu a deznădăjduit și a pornit încrezător înainte, convins fiind că după întuneric întotdeauna vine lumină. De-a lungul anilor, de nenumărate ori a fost invitat să le vorbească elevilor Școlii Profesionale «ASTRA»”, explică Stoica.
La distanță și totuși atât de aproape…
Deși are aproape 100 de ani, mai spune profesorul, până acum câteva săptămâni Corneliu Iaschevici mergea în diverse locuri din oraș pentru cumpărături sau pentru rezolvarea problemelor cotidiene. Îl puteai întâlni în Piața Mică, de unde își procura alimente sau la operatorul de cablu pentru a repara decodorul stricat. Duminica mergea la slujba de la biserică.
Acum, de când au fost lansate recomandările de a nu părăsi domiciliul, stă acasă fiind conectat la știrile zilei. Din fericire, are cine să îl aprovizioneze cu cele necesare.
Acum comunică doar la telefon evitând întâlnirile.
Acum… sunt singuri
„Sunt mulți bătrâni singuri pe care și un telefon primit i-ar ajuta foarte mult. Trebuie, mai mult ca niciodată, să fim solidari unii cu alții mai ales acum. Până și simpla arborare la geamul locuinței a drapelului național, așa cum ne-au îndemnat și cei de la Ministerul Apărării Naționale, transmite ideea solidarității naționale și apartenența la același popor. România este nu numai țara noastră, ea este și acasă, iar acasă cei în putere trebuie să vegheze ca cei slabi să treacă cu bine peste toate greutățile.
Veteranul Iaschevici și-a dorit să rămână anonim, noi credem că numele și povestea sa trebuie cunoscute pentru a fi exemplu pentru generațiile de azi”, punctează Stoica.
Ne înclinăm în fața eroilor din linia întâi
„Pentru noi, Corneliu Iaschevici este un model, un om înaintea căruia ne înclinăm, azi, nu mâine sau mai târziu. Ne înclinăm în fața devotamentului cu care și-a slujit patria.
Cum tot azi trebuie să ne înclinăm înaintea celor care sunt în prima linie și care își sacrifică sănătatea și viața: medicii și întreg personalul din spitalele țării, angajați ai Ministerului de Interne, ai Ministerului Apărării, jurnaliștii și toți cei care lucrează expuși în «linia întâi» pentru noi toți.
Îmi vine în minte textul scris pe o placă de marmurăꓽ«Vouă/ Celor care,/ Mulți sau puțini,/ Cândva veți trece,/Neliniștiți,/ Peste urmele noastre,/ Ale celor care am fost/ Generația lui Decembrie ’89/ Un singur gând:/ România».
La una din întâlnirile noastre, veteranul a spusꓽ«De atâtea ori a trecut moartea pe lângă mine și cred că numai Dumnezeu m-a salvat». Nădăjduim că Dumnezeu ne va salva și de această dată, pe noi toți”, își încheie ora de istorie profesorul Cristian Stoica.
Trimite articolul
XRespect pentru acest om.
“Niciodată atât de mulţi nu au datorat atât de mult celor puţini”
Respect tuturor celor din LINIA INTAI !
Dumnezeu sa va dea sanatate si sa va ocroteasca !
Un om deosebit, cu o vastă cultură, un caracter de excepție. Am avut bucuria să-l cunosc, să-i admir vivacitatea și harul deosebit de a împărtăți amintiri, povești de viață. Domnia sa merită tot respectul nostru pentru tot ceea ce a făcut și ceea ce este. La această frumoasă vârstă, nu pot să-i doresc decât multă sănătate alături de frumoasa sa familie.
Toată cinstea acestui OM! Merită toată pretuirea noastră!