Dorindu-şi cu maximă ardoare un război intern în PNL, între tabăra lui Tăriceanu şi tabăra lui Crin Antonescu, ei spun că aceasta este o realitate, iar sfâşierile nu vor întârzia să iasă la lumina zilei, rezultatul fiind debarcarea lui Crin Antonescu şi despărţirea urgentă de PSD. Ca să se alieze, la guvernare, cu cine ? Aţi ghicit, cu PDL, pardon, cu Mişcarea Populară, Mişcarea Creştin- Liberală, Mişcarea Mişcărilor Mişcătoare sau cum mama dracului va fi botezat partidul care, cică, va aduna tot ce înseamnă dreapta de pe plaiurile mioritice, inclusiv partidul inventatorului Elodiei.
Bravos, dragilor pedelişti, sunt absolut sigur că Tăriceanu, de multă vreme, este cuprins de groaznice remuşcări pentru că s-a comportat măgăreşte cu cel mai de dreapta preşedinte al României de la Gheorghiu Dej încoace. Vărsând şiroaie de lacrimi, fostul premier, redevenit preşedinte al PNL, se va arunca hohotind la picioarele lui Băsescu, implorându-l să-l ierte pentru impardonabilele şicane pe care i le-a făcut şi dându-i asigurări că nu va mai scrie bileţele roz, pe care să le scoată Elena Udrea din bikinei.
Nu spun că în PNL nu ar fi destui nemulţumiţi în PNL şi PSD, nervoşi de-a dreptul, care tare şi-ar dori să ajungă ei în frunte, numai că asta nu înseamnă că şi pot. Dacă Băsescu a reuşit să le taie maul tuturor pedeliştilor care se dădeau curajoşi, de ce ar crede ei că Ponta şi Crin nu ar putea face la fel cu cârcotaşii lor, care nu sunt mulţumiţi că există USL ? Ei nu fac pe dizidenţii în numele vreunei doctrine, ci pentru că USL le reduce lor şansele de a pune laba pe ministere, direcţii şi alţi recipienţi conţinând miere sau smântână, pentru că totul se împarte la doi. Pardon, la doi şi-un sfert, că e şi PC. Dacă aş fi în locul lui Ponta sau Antonescu, în toate sediile de partid ale PSD şi PNL ar fi obligatorie montarea pe perete a tabloului lui Traian Băsescu, având inscripţia : „ dacă rupem USL, ne ia dracu”. Iar dracu tocmai asta visează…
„Dacă se rupe USL, nicio parte nu are altă soluţie decât să se alieze cu partidul lui Băsescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!