În privinţa PDL, este limpede că a zis-o doar aşa, de formă, din moment ce Blaga a spus clar şi răspicat că toate grupusculele care se autointitulează de dreapta pot să-şi ia adio de la speranţa că vor reuşi să intre în Parlamentul European pe seama democrat liberalilor. La fel de evident este că nicio secundă lui Pavelescu nu i-a trecut prin cap că ţărăniştii ar avea vreo şansă de a sări prin forţe proprii de 0,5 sau maximum 1%. Acela a fost, dealtfel, motivul pentru care a acceptat să facă, alături de Mihai Răzvan Ungureanu, respectiv Forţa Civică, a alianţă, numită- pe principiul reîncălzirii ciorbei- Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr.
Ajungând, graţie răposatului Corneliu Coposu, membru al familiei popularilor europeni, PNŢCD posedă o „titulă” pe care Traian Băsescu era sigur că o poate folosi în sprijinul partidului său, Mişcarea Populară. Că, doar, nu degeaba l-a pus, cu mânuţa lui, pe Aurelian Pavelescu preşedinte, faultându-l pe Victor Ciorbea. E drept, ăla mic cu capul mare i-a cam dat şefului palpitaţii, făcând alianţa cu MRU, care părea decis să nu se mai lase călcat pe grumaz de către locatarul de la Cotroceni. Se pare că, după ce s-a demonstrat că Băsescu nu este nici pe departe terminat, MRU s-a cuminţit şi este gata să reintre în pluton, dacă Băsescu îi dă asigurări că îl va lăsa să candideze la Preşedinţia României. Lucru pe care Băsescu ar putea să-l promită, că doar nu-l doare gura.
În acest timp, ăla mic cu capul mare se înfoaie în pene, mândru nevoie mare că doi „giganţi” precum Băsescu şi MRU sunt la mâna lui în ceea ce priveşte candidatura în numele familiei PPE. Sfântă naivitate! Cum poate să spere măcar că alianţa celor trei ar putea obţine un scor care să asigure câte un europarlamentar fiecăruia? Pentru că, e clar, este singurul scrutin la care PNŢCD poate visa să obţină ceva. La toate celelalte, „titula” nu mai face doi bani, iar dacă va dori un oscior, Pavelescu nu va mai avea decât soluţia fuzionării prin absorbţie.
„Liderul unui partid sub 1% se autoiluzionează că poate să facă jocurile”
Citiți principiile noastre de moderare aici!