Demascat de faţa prefăcută, de utist cu suflet mare, în spatele căruia şi-a urmărit doar propriile interese, managerul-antrenor a ajuns să fie comparat cu o piatră de moară. Contractul său scadent în 2011, va avea efecte asupra clubului fanion al Aradului încă trei ani în plus. Ne referim la acea clauză de o nesimţire crasă – etichetă valabilă şi pentru cel care i-a permis acest lucru – , prin care Ionuţ Chirilă încasează 20% din orice transfer realizat de UTA până în 2014. Dacă mai punem la socoteală cei 150 000 Euro, pe care Chirilă îi va primi în cazul unei demiteri înainte de expirarea înţelegerii scrise, ori, faptul că banii cu care se (tot) laudă că i-a dus în club sunt returnabili (unii, vorbesc şi despre dobândă), este lesne de înţeles de ce, tot mai multe voci, ar prefera ca această „piatră de moară” să se dezlege de gătul „Bătrânei Doamne”. Printr-o demisie.
Daniel Scridon
Citiți principiile noastre de moderare aici!