Drept dovadă, primul partid politic înfiinţat în România a fost UDMR, însă, după o scurtă perioadă de chibzuială, cei care l-au „năşit” au considerat că este mai bine să nu fie prezentat drept partid politic, ci uniune, culturală, etnică şi aşa mai departe.
Timp de 20 de ani, rolul politicienilor maghiari a fost acela de a smulge, prin mijloace parlamentare, tot ce era necesar pentru crearea unei anumite stări de fapt, care să justifice continuarea luptei pe frontul european şi mondial. Nu odată, mai marii lumii, mai ales atunci când le-a convenit, au decis că în anumite zone starea de fapt prevalează în faţa celei de drept. Liderii UDMR s-au aliat cu toate guvernele de la care au obţinut, bucată cu bucată, piesele necesare unui puzzle tocmai bun de prezentat pe mesele marilor cancelarii.Au fost asemeni picadorilor, care hărţuiesc taurul, pentru ca atunci când acesta este numai bun de răpus, ei să se retragă, lăsându-l pe matador să-şi facă treaba.
Iniţiativa lui Tokes Laszlo şi a celorlalţi europarlamentari UDMR dovedeşte că nu m-am înşelat nicio iotă asupra startului ofensivei pe plan european, după obţinerea a tot ce se putea obţine în interiorul României.Iată, însă, că tocmai când Tokes şi licuricii de la Budapesta credeau că misiunea UDMR s-a încheiat, odată cu obţinerea tuturor prevederilor legale pe seama cărora se putea declanşa procesul autonomiei teritoriale, a intervenit un accident care pune în pericol elemente vitale, cuprinse în Legea învăţământului.Este vorba despre predarea istorie şi geografiei în limba maternă, care a fost respinsă de către deputaţi, ducând la pierderea unui aliniament care se considera deja cucerit. Matadorul nu poate, încă, să-şi facă datoria, picadorii trebuie să mai rămână în arenă
Citiți principiile noastre de moderare aici!