Este vorba, ce mama naibii, de poziţia ocupată într-o ierarhie a statului din care faci parte, de respectul reciproc. Or, dacă am sta şi am socoti după modelele pe care le avem la îndemână, am fi tentaţi să credem că americanii au trimis ca partener de discuţie al Guvernului României o cuconiţă care a ajuns, prin intermediul şefilor partidului său, din responsabilă cu servitul cafeluţei şi utilizarea forfecuţei, într-o funcţie care, de fapt, nu înseamnă nimic. Spre exemplu, să presupunem că fosta adjunctă a fostului secretar de stat, Eusebiu Pistru sau adjuncta- de fapt, asistenta- actualului secretar de stat, Kiraly Andras, ar veni să se răstească la Gheorghe Falcă sau la prefectul Cosmin Pribac. Nu-i aşa că te-ar pufni râsul ?
Diferenţa este că la americani, la nemţi sau la alţii, asistentă a unui secretar de stat nu poate să ajungă o jună care nu ştie nimic altceva decât să cânte muzică populară sau să posteze poze sexi pe facebook. Victoria Nuland, de pildă, este responsabilă de relaţiile diplomatice dintre SUA şi alte 50 ţări din Asia şi Europa, a fost purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, a fost ambasador al SUA la NATO sau consilier pe probleme de Securitate Naţională . Totodată, este specialistă în politicile Moscovei , vorbeşte fluent limba rusă şi a lucrat şi la Ambasada SUA din Rusia. Aş putea să pun mâna în foc că Titus Corlăţean, ditamai ministru de Externe, ca pregătire, nu îi ajunge nici la degetul mic de la picior, ca să nu mai vorbim de omoloaga lui Noland, adică o asistentă a unui secretar de stat aflat în subordinea lui Corlăţean.
Şi, pe aceeaşi linie, pun pariu că dacă Victoria Nuland, din poziţia în care se găseşte, emite nişte judecăţi pe baza unei documentări, nu i se adresează nimeni cu „mai taci, proasta dracului !”, ci chiar sunt luate în seamă spusele sale. Evident, asta nu înseamnă că premierul ar trebui să sară degrabă din pijamale în costum şi să alerge să-i pupe papucul !
„Pe când la ei orice funcţie implică responsabilitate, la noi funcţiile sunt create doar pentru a fi date cuiva”
Citiți principiile noastre de moderare aici!