Astfel, spune el, actuala putere din România doreşte o schimbare anarhică a regulilor, susţinând că aceasta este mai importantă decât stabilitatea lor. Ca de obicei, gura păcătosului adevăr grăieşte, numai că a greşit andrisantul. El grăieşte despre lucruri deja înfăptuite. Tocmai partidul care l-a propulsat în Parlamentul European, adică PDL, a fost cel care a schimbat legile şi regulile după bunul plac, în scopul de a se perpetua la putere, iar acum pretinde ca acele reguli să se bucure de stabilitate.
Dar, ar fi nedrept să aruncăm totul în cârca lui Băsescu şi a partidului pe care l-a sacrificat prin intermediul cozilor sale de topor. Nu din proprie iniţiativă a făcut preşedintele ce a făcut, ci la comanda partidului mamă, Partidul Popularilor Europeni, la comanda lui Merkel. Nu este nici timpul şi nici locul să mai analizăm slugărnicia sau interesul personal, ci doar constatăm că tot ce s-a petrecut în România a stat sub semnul experimentului, în scopul enunţat mai sus de către analistul politic citat de către Cristian Preda : schimbarea anarhică a regulilor, ca mişcare totalitară care precede un regim totalitar.
Atâta vreme cât Tratatul de la Lisabona, considerat Constituţia Europei Unite, a folosit intereselor Germaniei, Franţei, Olandei şi celorlalţi „mahări ” ai Uniunii Eurpene, acesta a fost invocat în permanenţă, prevederile sale fiind sacrosancte. Acum, Germaniei nu îi mai foloseşte o Constituţie care prevede şi drepturi pentru ţările mici, ci una draconică, referitoare doar la obligaţii şi sancţiuni, una care duce invariabil la dictatura celor puternici asupra celor mici şi slabi. Cu cât găseşte Merkel mai mulţi conducători nevolnici sau interesaţi, care să impună în interiorul ţărilor lor regulile necesare ei pentru conducerea imperiului, cu atât mai bine. Partidul lui Cristian Preda, având papucul lui Băsescu pe grumaz, a început, iar actualei puteri i se cere să definitiveze opera, în speranţa că va putea culege câteva firimituri de la masa bogaţilor.
„Fosta putere o acuză pe actuala de dictatură pentru că vrea să readucă legea în drepturile ei”
simion.todoca@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!