Preocuparea pentru accederea în Parlament a fost una strict de clan şi de persoane, miza fiind exclusiv de natură economică , de conectarea la banul public şi la avuţiile ţării. Pe plan politic intern, chiar nu mai avea cum să servească intereselor Ungariei, decât prin propulsarea de europarlamentari, care, alături de Tokes Laszlo, să facă permanent presiuni asupra Parlamentului European şi Comisiei Europene, în vederea impunerii de măsuri legate de autonomia teritorială pe criterii etnice a maghiarilor din România. Lucru pentru care Ungaria a derulat o campanie extrem de agresivă, prin intermediul europarlamentarilor săi şi a eurodeputatului „român” Tokes.
Zilele trecute, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, cu subiect şi predicat, că, de acum, caracterul politic al MCV-ului este vizibil şi de necontestat. Lucru perfect adevărat. România este ţinută înafara Schengen pentru că este, în continuare, obiect de negocieri şi nu este exclus ca acestea să fie inclusiv de ordin teritorial. Marile puteri ale UE au tras şi trag de timp, fiind îngrozite- mai ales Germania- de posibilitatea intrării definitive a Ungariei în sfera de interese a Rusiei. O posibilitate, sunt convins, mimată, pentru ca Germania să facă Ungariei concesii după concesii. Mai întâi, să-i permită să fie, în continuare, indisciplinatul de serviciu, arătând degetul mijlociu celor care îi pretind să respecte regulile şi legislaţia Uniunii Europene. Apoi, UE şi Germania să despăgubească Ungaria pentru pierderile financiare pe care le-ar suferi prin abandonarea relaţiei cu Rusia.
Din fericire pentru România, la ora actuală avantajele economice sunt infinit mai importante decât demersurile şi presiunile pentru autonomia Ţinutului Secuiesc şi a întregii Transilvanii. De aceea, au fost lăsate în conservare, urmând a fi reluate cu şi mai mare cerbicie după ce bunăstarea şi prosperitatea Ungariei vor fi asigurate pe deplin. Dacă, la acea oră, nu vom fi în Schengen şi în zona euro, vom rămâne marfă de vânzare.
„Ungaria joacă la două capete, pentru a determina UE să-i permită un statut privilegiat faţă de alte naţiuni”
Citiți principiile noastre de moderare aici!