Să ţinem cont de acest lucru la stabilirea programului de scădere a greutăţii corporale. Cunoaştem cu toţii riscul apariţiei diferitelor boli şi a reducerii speranţei de viaţă în cazul obezităţii. Nu vom reuşi să slăbim înfometându-ne sau înghiţind pastile, iar ceaiurile diuretice pot duce la deshidratarea organismului. Surplusul de greutate are o explicaţie, pe care o vom afla doar împreună cu specialiştii. Medicul şi antrenorul vor stabili programul de antrenament şi dieta potrivită. Nu încercaţi aceste lucruri „după ureche”.
Să profităm de lumina soarelui şi să ieşim în aer liber pentru a face mişcare, indiferent că este vară sau iarnă, natura ne îmbie la plimbări, excursii, ciclism, înot, săniuţă, ski. Activitatea fizică va îmbunătăţi tonusul muscular şi va spori eficienţa inimii. Am uitat de când nu ne-am mai plimbat înfruntând troienele sau desculţi prin iarba plină de roua dimineţii. Dar, în perioada concediului, vom profita să facem lungi plimbări pe malul mării sau prin poiană, prin prundişul unei ape repezi de munte sau admirând copacii încărcăţi de ninsoare. Ne vom contopi cu natura primind cu bucurie tot ce ea ne poate oferi. Vom încerca să descoperim forma de mişcare potrivită şi care să ne facă plăcere, implicănd în programul nostru familia şi prietenii.
Preocupările zilnice solicită doar anumite grupe musculare ale corpului nostru iar celelalte se atrofiază, de aceea, programul zilnic obişnuit va fi completat cu participarea la o formă de mişcare bine condusă, pentru ca întregul sistem muscular să se fortifice.
Felul în care arătăm depinde şi de timpul acordat odihnei. Muncim, învăţăm, petrecem şi, tenul este palid, cu cearcăne, fără strălucire. Este obligatoriu să ne refacem după o muncă extenuantă sau o noapte de chef, după o sesiune de examene. Încercăm să dormim mai mult, făra somnifere. În programul de recuperare al organismului putem include odihna activă: plimbarea pe malul unei ape, departe de zonele poluate, înotul relaxează organismul, dansul. Şi psihicul nostru are nevoie de refacere. Putem asculta muzică romantică sau clasică, o vizită la muzeu ne va scoate din cotidian şi de ce nu, o plimbare prin magazine la cumpărături sau la „privit”.
„Activitatea fizică va îmbunătăţi tonusul muscular şi va spori eficienţa inimii”
Citiți principiile noastre de moderare aici!