Sănătatea este suportul organismului indiferent de vârstă, tinereţea vine şi pleacă iar frumuseţea fizică, psihică şi intelectuală dau armonie fiinţei umane. Pentru a arăta bine, ne vom privi în oglindă, vedem ce ne place şi ce nu, apoi, cu multă încredere vom face schimbările necesare. Pentru a ne crea un stil propriu putem învăţa pas cu pas, adaptând ceea ce se potriveşte cu personalitatea noastră, mascând defectele şi punând în valoare părţile frumoase, purtând haine şi accesorii potrivite formei corpului nostru.
Când privim o femeie, remarcăm în primul rând siluieta şi ţinuta. Adolescentele sunt tentate să copieze atitudinea unor „vedete”. Pantofii cu platformă purtaţi prin gropile din trotuar, mersul cu genunchii îndoiţi de atâta nesiguranţă, spatele cocoşat de grija de a nu călca într-o groapă, trunchiul înclinat ca turnul din Pisa datorită genţii care se poartă într-un anume fel, rezultatul: dezastru! Domnişoarelor, faceţi sport pentru a nu vă deforma siluieta, corectaţi-vă postura, uitati-vă în oglindă înainte de ieşi din casă, mergeţi cu spatele drept, capul sus, umerii traşi înapoi şi coborâţi, abdomenul în contracţie. Practicaţi regulat gimnastica de întreţinere, exerciţii care să solicite toate grupele musculare, discutaţi cu antrenorul să vă ajute la corectarea posturii, nu uitaţi că tinereţea se duce lăsând în urmă greşelile noastre. Indiferent de vârstă, flexibilitatea îţi dă un sentiment de tinereţe, faptul că te mişti uşor, mersul este graţios, faci faţă mai uşor stresului, toate acestea te pot determina să nu renunţi niciodată la gimnastică. Sunt persoane care, după ani de „înţepenire” şi-au redobândit mobilitatea, au descoperit că organismul reacţionează la exerciţii, starea de spirit se schimbă în bine, sunt pline de energie şi, ce este mai important, arată „altfel”. Practicarea exerciţiilor fizice, indiferent de forma de mişcare pe care o vom alege, duce la împlinirea noastră pe plan personal, social, profesional, ajutându-ne să dobândim un corp sănătos şi bine lucrat, o ţinută elegantă şi graţioasă. Antrenamentul va fi progresiv pentru a asigura echilibrul funcţional al organismului, pentru formarea deprinderilor motrice care vor duce la modelarea corpului şi dobândirea unei posturi corecte.
Este timpul să reluaţi sau să începeţi o activitate fizică. Exerciţiile aerobice au un mare rol în definirea corpului şi în asigurarea unui tonus de invidiat, iar energia şi buna dispoziţie pe care o câştigaţi prin mişcare, felul în care veţi arăta vă vor face să spuneţi: acum sunt mulţumită! Un program bine condus de gimnastică aerobică oferă pregătire fizică, relaxare, deconectare. Să fim mereu frumoase şi sigure pe noi, pentru a ne putea expune liber şi cu convingere propria personalitate, visele, dorinţele.
„Practicarea exerciţiilor fizice ajută la dobândirea unui corp sănătos şi bine lucrat, unei ţinute elegante şi graţioase”
Citiți principiile noastre de moderare aici!