Deși desprinse de real, acestea devin un model, o necesitate, un ideal ce trebuie atins și păstrat cu orice preț indiferent de consecințe. Teama de bătrânețe provoacă unora anxietate. Încearcă toate dietele, remediile naturiste și le abandonează imediat. De cealaltă parte, vin „bunicuțele” prezentate în reclame precum acele persoane din basmele copilăriei noastre, cu dulcețuri și finețuri din bucătărie. Și dacă ai vreo patruzeci de ani trecuți, poate ești o fericită bunicuță, unde te regăsești oare? Nu e vesel deloc.
Privește-ți imaginea din oglindă cu ochi critic. Depinde doar de tine să iei urgent măsuri pentru redobândirea unui corp suplu, față odihnită, ochi strălucitori, poftă de viață. Debarasează-te de resemnare și inerție, mai ai încă pe atâta de trăit deci, ești tânără! Elimină kilogramele stocate de-a lungul vremii, adoptă o alimentație sănătoasă, îngrijește-ți frumusețea, practică o activitate sportivă care să-ți facă plăcere. Învață să-ți descoperi maturitatea, să-i simți farmecul și să înflorești odată cu ea. Profită de vremea bună și de soare, stai cât mai mult în aer liber, învață să respiri. Greutatea ideală nu are o formulă absolută. Depinde mult de zestrea genetică, alimentație, vârstă, conformație, înălțime, stare de sănătate, activitate fizică schimbări hormonale. Surplusul de greutate obosește și îmbătrânește prematur organismul. Este momentul să iei măsuri. Solicită sfatul specialistului, ține cont de analizele medicale, de starea de sănătate și vârstă, adoptă un regim echilibrat. Atenție la oboseală, insomnie, epuizare, fă-ți programul de somn, 7-8 ore pe noapte, ele înlocuiesc orice machiaj sau „camuflaj” aplicat pe un ten obosit. Nu lăsa organismul să ruginească. Mișcarea este indispensabilă vieții. Programul de exerciții trebuie adaptat morfologiei, executat în mod regulat, în condiții de siguranță, sub supravegherea specialistului și, neapărat după ce ai obținut avizul medicului curant.
Redobândește-ți suplețea pierdută, ea conferă armonie, grație, frumusețe. Dezvoltă-ți musculatura armonios și natural. Bătrânețea este o cifră, tinerețea este o stare.
„Fă-ți programul de somn, şapte-opt ore pe noapte înlocuiesc orice machiaj sau «camuflaj» aplicat pe un ten obosi”
Citiți principiile noastre de moderare aici!