Suntem tot timpul grăbiţi, cu ochii pe ceas, presaţi de timp, de probleme la serviciu şi acasă încât uităm de noi în dorinţa de a opri trecerea timpului. Mereu obosiţi, mâncăm pe apucate sau, mai rău, ţinem diete permanent, ne tratăm după ureche, vrem să-i mulţumim pe cei din jurul nostru, vrem să fim fericiţi şi…STOP!!! Câte vieţi avem la dispoziţie?
Se apropie primăvara, aţi observat? Au înflorit ghioceii, soarele este mai prietenos, natura prinde viaţă. Simţim că trăim când, cu zâmbetul pe buze, admirăm florile, ascultăm ciripitul păsărelelor ne lăsăm mângâiaţi de razele binefăcatoare ale soarelui, ne golim mintea de toate problemele, ne relaxăm privind în gol, alungăm tensiunile acumulate peste zi şi, EXISTĂM. Pur şi simplu! Dar nu facem asta în faţa calculatorului, căutând imagini postate de alţii, într-o cameră închisă sau la birou. Viaţa se trăieşte, sentimentele se nasc din realităţi nu din paginile unui album prăfuit nici din experienţele trăite de alţii. Avem timp să facem tot ce dorim, depinde de noi să rămânem calmi, senini şi relaxaţi, să aruncăm „drobul de sare”, să ne ascultăm trupul şi sufletul în tot ceea ce facem. Sună banal dar măcar să încercăm.
Profitaţi de vremea bună şi ieşiti cu prietenii sau familia la plimbare, inventaţi jocuri şi nu uitaţi să fiţi copii. Când aţi bătut mingea sau aţi jucat şotron ultima dată? Nu vă amintiţi pentru că, navigănd pe intrnet zilnic vă desprindeţi de realitate, jocurile sunt palpitante dar sunteţi mereu singuri, izolaţi, deveniţi sedentari şi robotizaţi.
Dobândirea sănătăţii şi prelungirea vieţii se pot obţine prin călirea organismului. Aerul curat, soarele, apa, mişcarea sub toate formele ne ajută să fim mereu puternici şi încrezători. O deosebită importanţă vom acorda alimentaţiei echilibrate şi sănătoase pentru păstrarea greutăţii corporale normale, vom învăţa să respirăm corect, vom păstra un echilibru în tot ceea ce facem. Să dăruim celor din jur un zâmbet, să afişăm mereu un chip senin, să dăm dovadă de răbdare şi încredere îndiferent de încercările prin care trecem.
Alungaţi ura, invidia şi răutatea din suflet. Acestea nu fac decât să ne distrugă trupul ca o rugină. Suntem răspunzători de starea noastră de sănatate şi de felul în care arătăm. Lăsaţi comoditatea deoparte şi căutaţi să schimbaţi modul de viaţă. Doar noi suntem vinovaţi dacă îmbătrânim înainte de vreme.
Citiți principiile noastre de moderare aici!