În fiecare an, luna mai aduce beția florilor în lume. Este momentul să taci, să te bucuri și să înțelegi minunea și iubirea naturii ce ne înconjoară, deși mândrul nostru Florar nu mai e ca altădată. Dimineți friguroase, zile fierbinți, o instabilitate aproape omenească deprimă natura. Florile pomilor s-au scuturat mult prea devreme, buruienile par vlăguite, bobocii trandafirilor zgribuliți. Natura ne este prietenă dacă ştim să o respectăm. Din cele mai vechi timpuri se foloseau plantele pentru tratamentul diferitelor boli. Copacii din parcuri şi păduri curăţă aerul de care avem atâta nevoie, protejează împotriva furtunilor, inundaţiilor şi alunecărilor de teren. Este plăcut să faci plimbări prin zone cu multă vegetaţie, să asculţi ciripitul păsărelelor şi să descoperi că fiecare copac are o poveste şi, ce este mai important, are propria energie. Da, sunt copaci în preajma cărora starea noastră de spirit şi de sănătate se schimbă. Se spune că este bine să punem palmele pe trunchiul copacului, să ne lipim cu spatele de el sau să-l cuprindem în braţe pur şi simplu, iar el ne va transmite energia lui binefăcătoare.
Falnicul stejar era numit în antichitate „arbore sfânt” şi este plin de energie, puternic, ajutând în stările de oboseală sau convalescenţă. Să ne facem doar timp, câteva minute pe zi să-i stăm alături, iar el ne va ajuta. Ce frumoşi sunt brazii încărcaţi de zapadă şi câtă bucurie aduc de sărbători în casele noastre! Mirosul lor te înviorează şi te ajută să respiri mai uşor. Cine nu a băut sirop din muguri de pin când tusea nu-i dădea pace? Parcurile sunt pline cu bătrânii tei care, primăvara ne alintă cu mirosul lor inconfundabil, făcându-ne mai visători și mai dornici de pace, dragoste şi linişte interioară. Salcia îşi scaldă pletele în apă, admirându-se în oglinda ei. Te face să te cunoşti mai bine, să te redescoperi, să te eliberezi de stres. Castanul înflorit pare o imensă biserică în care toate lumânările sunt aprinse. În preajma lui ne vom găsi liniştea şi încrederea. Fagul are o mare energie care ne va scăpa de tristeţe, redându-ne vitalitatea.
Poveşti sau nu, trăim în comuniune cu natura care ne apără sau ne pedepseşte când greşim. Imensa ei forţă ne ajută sau ne distruge. Sănătatea noastră depinde de ea şi ar fi bine să petrecem mai mult timp departe de zonele poluate, să facem lungi plimbări în parcuri sau în păduri. Profităm de aer curat, peisaje de poveste şi facem mişcare.
„Sănătatea noastră depinde de natură şi ar fi bine să petrecem mai mult timp departe de zonele poluate, să facem lungi plimbări în parcuri sau păduri”
Citiți principiile noastre de moderare aici!