La început faci sport pentru că vrei să slăbești, după care s-ar putea să-ți placă ceea ce faci și slăbitul să se transforme dintr-un scop într-un efect. Mișcarea accelerează procesele metabolice, ajută la eliminarea toxinelor, respirația devine profundă, determinând destinderea fizică și psihică. Musculatura corpului va reacționa prin tonifiere iar formele acestuia vor fi armonios reliefate și subliniate. Exercițiul fizic produce un mare consum de calorii ceea ce duce în final la topirea țesuturilor adipoase și modelarea armonioasă a corpului. Pentru aceasta, practicantul oricărei forme de sport de agrement trebuie să aibă deschiderea sufletească de a percepe mișcarea ca expresie a perfectei grații și frumuseți. Sportul efectuat pe muzică devine o adevărată magie, efectele se manifestă pe multiple planuri prin armonia fizică și sufletească. Totul exprimă fluiditate, sensibilitate, grație și rafinament. Pentru o femeie este important să-și poarte corpul cu dezinvoltură, în acord cu natura, găsind cea mai convenabilă postură în funcție de propria sa anatomie. Femeile care consideră că nu sunt destul de atractive din cauza pieptului, taliei sau a șoldurilor nearmonioase, ar putea conștientiza că singura lor problemă este lipsa de exercițiu fizic care duce în final la absența unei poziți corporale și a unei atitudini psihice care să le pună în valoare. Segmentele anatomice care influiențează decisiv poziția corporală sunt coloana vertebrală și bazinul iar corectarea ei constituie fundamentul unei atitudini corporale adecvate. Legătura între frumusețe, feminitate și spiritualitate este indisolubilă. Practic, dacă nu facem mișcare, nu mâncăm corect și nu ne hidratăm corespunzător, ne îmbolnăvim lent de obezitate, hipertensiune, maladii cardiovasculare, diabet și tot ce ține de civilizația modernă. Condiția sănătății este determinată și de mediul în care trăim. În zonele sălbatice, adevărate paradisuri terestre cu natură virgină, aer curat și apă proaspătă, ritm de viață relaxat, oamenii trăiesc mai mult. Pe de altă parte, știința și tehnologia ne-au adus o mulțime de comodități, dar această calitate de viață superioară este însoțită de poluare și produse toxice organismului uman. Toate aceste lucruri antrenează o îmbătrânire mai rapidă a corpului. Comunitatea umană, cea din familie sau de la locul de muncă, poate fi benefică sau stresantă influiențând la rândul ei durata vieții. Insecticide, pesticide, poluare, radiații, plastic reprezintă marele pericol în lumea noastră modernă. Asta o știm cu toții! Ce ne mai rămâne? Încercarea de a salva ce se mai poate și revenirea la o viață „curată’’.
„Dacă nu facem mișcare, nu mâncăm corect și nu ne hidratăm corespunzător, ne îmbolnăvim lent de obezitate, hipertensiune, maladii cardiovasculare, diabet”
Citiți principiile noastre de moderare aici!