Exerciţiile sunt grele, vorba fetelor „ca la puşcaşii marini” dar, eficiente şi accesibile tuturor. Programul este diferenţiat pe grupe de vârstă şi nivel de pregătire. Te ajută să ai un abdomen suplu „cu pătrăţele” şi să scapi de inesteticele „aripioare”. În plus, corectează postura, mersul devine suplu şi elegant, cu spatele drept, umerii traşi spre înapoi şi coborâţi, abdomenul „supt”. Prin sport se modelează trupul şi mintea.
Ideal este să faceţi antrenament zilnic o oră sau, minim de trei ori pe săptămână. La mai puţin de atât, nu veţi avea rezultate. Mai este nevoie de un program de viaţă sănătos, cu suficientă odihnă, nutriţie echilibrată cu trei mese pe zi, pe cât posibil la ore fixe, suficientă apă, renunţarea la alcool şi tutun. Lucruri deja ştiute şi aprobate de toată lumea dar, câţi reuşesc să se alinieze la cerinţele unei vieţi sănătoase, să prevină unele afecţiuni, să fie veseli şi lipsiţi de griji, fericiţi?
Programul de antrenament trebuie respectat, organismul se va adapta unui anumit consum de energie, unui mod de alimentaţie bine gândit şi, practic, doar aşa veţi intra în ceea ce numim viaţă normală. În cazul că nu reuşeşti să ajungi la sală, ieşi la o plimbare în ritm alert, o alergare uşoară, plimbă câinele, ieşi cu copii în parc dar, fă ceva! Nu ai nevoie de echipament special, un tricou, un pantalon sport, pantofi comozi şi, la drum! Vei transpira, vei scăpa de toxine prin piele şi respiraţie. Nu vă antrenaţi în haine împermeabile, lăsaţi pielea să respire!
Tot mai multe cursante preferă programul de dimineaţă. La ora opt sau nouă, după ce au lăsat copii la şcoală sau grădiniţă, se prezintă la antrenament. Pe lângă muncă, fetele se şi distrează, este ora lor, fac ceva special pentru ele, ca un mic cadou zilnic. Uită de problemele cotidiene, este momentul lor, se simt bine şi, au energire pentru întreaga zi.
„Ideal este antrenamentul zilnic o oră, un program de viaţă sănătos, cu suficientă odihnă şi nutriţie echilibrată”
Citiți principiile noastre de moderare aici!