Nu este greu de realizat, e o perioadă ce trebuie trăită cu emoție și fast chiar dacă nu plecăm de acasă, considerăm că fiecare zi este o sărbătoare. Soare, lumină, cer albastru, zile libere, viață, totul este un dar! Uneori ne întoarcem din vacanță plictisiți și obosiți de prea multă agitație, nervi în trafic, la cumpărături, vreme urâtă. În iulie, splendoarea verii ajunge la apogeu. Pădurile s-au transformat în adevărate umbrare pentru viața ființelor ce sălășluiesc acolo: puii animalelor sălbatice hoinăresc prin luminiș, gâzele grăbite umplu cărările cu forfota lor, ciupercile și-au scos pălăriile la vedere. Pe pajiști, fânul a fost cosit și mirosul lui umple lumea de amintiri: copilărie, bunici, joacă. Țăranii n-au timp de vară și splendorile ei, seceră, culeg fructe, fac provizii pentru cămară, pun pâinea nouă pe masă și nu visează la malul mării, la turiști amețiți de soare! Deh, la toamnă vom vedea cine a fost greiere și cine furnică! Doar bucuria este aceeași, afară e vară, soare și suntem datori să fim fericiți.
Dar să revenim la ale noastre clipe de mișcare. Jocurile de perspicacitate sunt pe locul doi ca eficiență în ce privește menținerea creierului la formă maximă. Mișcarea în aer liber, joggingul, sunt pe primul loc deoarece determină o mai bună alimentare cu sânge și oxigenarea acestuia, spun specialiștii. Tot ei au descoperit că doamnele au o relație specială cu hormonii, aceștia putându-le ajuta să-și amelioreze condiția fizică, devenind mai sprintene și mai viguroase prin sport, dezvoltându-și masa musculară. N-aveți sală de sport? Nu-i bai! Pedalați! Mersul cu bicicleta ne scapă de stres, iar 30 de minute pe zi fac să crească speranța de viață cu 40%, zic specialiștii. N-aveți bicicletă? Poate aveți un câine; el va deveni rapid antrenor personal de mișcare; vrei nu vrei trebuie plimbat zilnic, și nu doar odată; mersul în pas vioi, alergarea pe distanțe scurte alături de prietenul patruped, consolidează musculatura picioarelor și a trunchiului, îmbunătățește respirația, întărește inima și sistemul circulator, arzând zice-se, 450 de calorii pe oră. Ce să mai vorbesc de dans, acesta este o adevărată binecuvântare pentru minte și trup. Reduce stresul, micșorează riscul de a dezvolta o demență la bătrânețe, stimulează coordonarea motrică și memoria. Profităm de vară și căldură să umblăm desculți. Pe iarbă, pe nisip, în grădină, atingerea pământului ne încarcă de energie, acțiunea stimulantă asupra tălpilor picioarelor activează circulația sângelui dând o senzație vagă de zbor și eliberare. Atenție, alegeți un loc curat pentru a evita accidentările! Pe plajă, alegeți locuri cu nisip fin, cu cât mersul va fi mai dificil, cu atât mușchii picioarelor vor fi mai solicitați, iar grăunțele de nisip vor efectua un masaj relaxant asupra punctelor de reflexologie de pe tălpi, ce corespund, fiecare în parte, unui organ, dând corpului o senzație deosebită de formă maximă. Și expuneți-vă cu grijă la soare, primiți-i căldura și mângâierea, el vindecă de singurătate și tristețe, într-o minunată vacanță de vară…
„Expuneți-vă cu grijă la soare, primiți-i căldura și mângâierea, el vindecă de singurătate și tristețe”
Citiți principiile noastre de moderare aici!