Se vede treaba că „degetul lui Toader” funcţionează şi la parlamentarii USL, care au votat o modificare a Legii Finanţelor Publice total defavorabilă lor. Nu doar lor, ci parlamentarilor, în general. Practic, ca urmare a modificării, parlamentarii nu mai pot depune amendamente la Legea Bugetului de Stat prin care să ceară bani pentru obiective de interes local. Cu asta mai puteau şi ei să-şi atragă voturile concetăţenilor, iar acum, din nebăgare de seamă, şi-au aruncat obiectul muncii în teritoriu.
Că a fost o lucrătură bine pusă la punct de către Ponta şi Antonescu, pentru a scăpa de zecile de mii de amendamente la votarea Bugetului de Stat, este limpede ca lumina zilei, din moment ce modificarea nu a fost discutată nici la grupurile parlamentare, nici în comisia de specialitate, ci a fost introdusă pe furiş pe ordinea de zi. Este evident că opoziţiei i s-a luat o jucărie foarte îndrăgită, aceea a blocării dezbaterilor la Bugetul de Stat, prin introducerea unui tsunami de amendamente, numai că au fost loviţi drept în călcâiul vulnerabil şi parlamentarii USL. Ca şi cei din opoziţie, nici ei
Aceştia nu mai pot să ceară bani pentru biserica sau parcul din localitatea natală, nu vor mai putea să-i trombonească pe săteni sau să-i promită popii bani pentru tămâie. Sau, mă rog, pentru tămâioasă. Cert este că, din greşeală, s-a votat corect, eliminându-se un instrument de şantajare a Guvernului, la îndemâna parlamentarilor, inclusiv cei ai puterii. Şantaj pe care parlamentarii PDL, UDMR şi UNPR l-au practicat din greu la ultimul buget al Guvernului Boc şi pe care, cu siguranţă, l-ar fi practicat şi aleşii USL, mai ales baronii locali.
„A fost eliminat un instrument de şantaj la adresa Guvernului, inclusiv din partea propriilor parlamentari”
simion.todoca@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!