Un guvern care a tras într-un singur an 11,5 miliarde de euro, din împrumuturi, şi banii s-au dus pe apa sâmbetei, nu prezintă nicio garanţie că ştie ce şi cum să facă, oricâţi bani ar avea. Prostia, hoţia şi nesimţirea sunt atât de mari încât nici dacă am avea bugetul Germaniei nu am trăi mai bine. Toţi vedem cum se prăduieşte bugetul, cum se duc banii spre clientela politică şi spre grupurile de interese nelegitime. Ţepele lui Traian Băsescu? Trebuie să acceptăm că noi le-am luat, în cele din urmă, nu şmecherii, mafioţii şi corupţii.
Se vorbeşte de remaniere. La ce ne-ar folosi un guvern Boc V? O cosmetizare, un strat de fard peste acest guvern hâd n-ar avea nicio logică. Nici măcar o demisie a Cabinetului Boc n-ar avea sens, câtă vreme tot preşedintele Băsescu ar face guvernul, după chipul şi asemănarea sa, şi tot el l-ar conduce. De aceea, nu văd nici rostul unei eventuale moţiuni de cenzură, anunţată de liberali. Dacă moţiunea de cenzură ar duce la imposibilitatea formării unui nou cabinet şi, din această cauză, la alegeri anticipate, da, demersul ar merita să fie iniţiat.
Sigur, am ajunge iar la mâna lui Traian Băsescu – la formarea guvernului, după alegerile anticipate – dar măcar am restabili în Parlament un raport de forţe legitim, adică în conformitate cu votul, cu voinţa electoratului. Pentru că la ora actuală, prin crearea grupului „independenţilor” prin racolarea unor pesedişti şi a unor liberali de către PD-L, opţiunile electoratului au fost denaturate în mod grosolan.
Revenind la guvernare, să nu ne facem iluzii. Nimic nu se va schimba câtă vreme vom avea în fruntea ţării un Jucător care se pricepe la toate (am mai avut unul!): şi conduce guvernul, şi dictează ce legi să se facă şi ce să prevadă ele, şi elaborează politici sociale, fiscale etc. E drept, omul are şi o calitate: recunoaşte, tot mai des, că a greşit. Dar asta nu-l opreşte, ci, dimpotrivă, îl îndârjeşte să fie şi mai prezent peste tot şi în toate. Spre nenorocul acestei ţări.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!