Astăzi vom sublinia rolul oligoelementelor iod, zinc, crom și seleniu. Din punctul de vedere al sănătății publice, iodul și fierul (despre care am scris în numărul precedent) sunt cele mai importante, carența lor (alături de vitamina A) reprezentând o problemă de sănătate, mai ales în rândul copiilor și femeilor însărcinate.
1. Iodul. Organismul uman adult conține 15-20 mg iod sub formă de iodură, aproximativ 50-70% din această cantitate regăsindu-se în glanda tiroidă – fiind, astfel, necesar unei bune funcționări a glandei tiroide. Prin participarea sa la sinteza hormonilor tiroidieni, iodul intervine în reglarea metabolismului bazal, dezvoltarea creierului, sinteza de enzime și proteine. Sursele cele mai bune de iod sunt fructele de mare (stridii, creveți) și peștii (cod, somon, hering), în special uleiul de cod. Cantități semnificative regăsim și în algele marine, lapte și lactate, unele legume (fasole, cartofi), carne. Unele vegetale, și anume cruciferele (varza, conopida, varza de Bruxelles) se consideră a fi gușogene deoarece conțin compuși care pot interfera cu preluarea iodului de către glanda tiroidă. Deficitul de iod determină apariția gușei endemice (o creștere compensatorie a tiroidei), cu hipotiroidie. Un aport crescut de iod poate favoriza apariția hipertiroidiei, cu simptome asemănătoare bolii Basedow.
2. Zincul. Îndeplinește numeroase roluri în organism: intervine în metabolismul proteinelor, lipidelor și carbohidraților, participă la procesul de coagulare al sângelui, este necesar pentru vindecarea rănilor, intervine în sinteza unor hormoni, face parte din receptorul pentru vitamina D, scade numărul radicalilor liberi (rol antioxidant) și de creștere a imunității. Surse naturale de zinc sunt de origine animală: fructele de mare (stridii, creveți), carne (vită, pasăre, pește), viscere (ficat), lapte, ouă și de origine vegetală (cereale integrale, leguminoase, oleaginoase, semințele.
3. Cromul. Rolul fundamental al acestui oligomineral este de a activa enzimele implicate în metabolismul glucozei (zahărul din sânge), fiind cunoscut pentru efectul său de potențare a acțiunii insulinei. Prin acest mecanism el ameliorează toleranța la glucoză și reglează metablismul lipidic. Cromul se regăsește în alimente de origine vegetală, cât și animală. Surse vegetale: ciuperci, broccoli, drojdia, cereale integrale, prune, stafide, sparanghel, fructe oleaginoase. Surse animale: carne, fructe de mare (homar, creveți), ouă, brânzeturi, viscere (ficat, rinichi).
4. Seleniu. Principalul rol al acestui mineral este cel de antioxidant, care, în sinergie cu vitamina E , încetinește procesul de îmbătrânire; este, de asemenea, implicat și în fabricarea hormonilor tiroidieni, un deficit de seleniu ducând la disfuncții tiroidiene, si anume hipotiroidie; întărește sistemul imunitar, asigurând protecție împotriva infecțiilor virale; este de ajutor în bolile cardiovasculare, în artrite (inflamație a articulațiilor), inferitilitate masculină. Îl regăsim în alunele de Brazilia, orezul brun, drojdia de bere, germeni de grâu, cereale integrale, ovăz, carne de pasăre, produse lactate, somon, ton.
Citiți principiile noastre de moderare aici!