Porții de mărimea XXL, combinații de dulce-sărat la pachet cu Coca-Cola, căci altfel nu merge. Supraconsumul de produse industriale bogate în zaharuri și grăsimi hidrogenate face ca hormonul foamei – grelina – să rămână activ, inducând, astfel, foamea continuă. Pe de altă parte, leptina – hormonul sațietății – este dată peste cap și nu mai poate transmite creierului semnalul că ne-am săturat. Tot ca reacție la supraconsumul de dulciuri, produse de patiserie sau fast-food insulina nu mai poate transporta glucoza din sânge în interiorul celulelor pentru a fi transformată în energie, celulele fiind mereu înfometate, inducând dorința permanentă de dulce. Iar excesul de glucoză se transformă în grăsimi. Depozitate inestetic pe coapse ori, și mai rău, în jurul organelor vitale. Combaterea acestor reacții în lanț, reglarea metabolismului, nu se va face cu diete drastice, hipocalorice, care mai rău fac organismului decât bine. Bine, eventual, pe moment. Secretul nu este o noutate. Adoptarea unei alimentații echilibrate, cu toate grupele de nutrienți, cu porții mai mici, cu puțin sport, fără senzația de privațiune și fără frustrări. Cu zâmbetul pe buze și cu imaginea unui corp suplu și sănătos, care să ne placă în primul rând nouă și care să devină, între timp, aliatul nostru, nu locul unde ne descărcăm toate frustrările.
„Forța dinăuntrul nostru este adevăratul vindecător”, spunea Hipocrate, cel mai vestit medic al Greciei antice, considerat „Părintele Medicinei”. Organismul omului are un sistem de auto-vindecare uimitor atâta vreme cât primește ceea ce trebuie. Pentru o funcționare optimă, trupul nostru
are nevoie de: aer curat, apă curată, hrană naturală, un somn odihnitor, o atitudine pozitivă și o concepție de viață sănătoasă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!