Sunt considerate micronutrienți deoarece organismul are nevoie de ele în cantități relativ mici, în comparație cu clasa macronutrienților (proteine, carbohidrați, lipide), de care avem nevoie în cantitate mult mai mare.
O parte din vitamine sunt solubile în ulei și pot fi stocate în ficat și țesutul adipos al corpului (vitaminele A,D,E,K), iar o parte este solubilă în apă, aici intrând complexul de vitamine B și vitamina C. Dacă săptămâna trecută am vorbit despre vitaminele A si D, azi vom trece în revistă proprietățile ultimelor două vitamine liposolubile, E și K.
1. Vitamina E.
• Proprietăți. Acționează ca și antioxidant, prevenind deteriorarea celulară prin inhibarea oxidării lipidelor și formarea radicalilor liberi; este cunoscută ca și inhibitor al formării cheagurilor de sânge (trombi), având importanță și în susținerea sistemului imunitar.
• Carență. Carența de vitamina E poate duce la afectarea globulelor roșii ale sângelui și distrugerea nervilor, probleme menstruale, dereglări neuromusculare.
• Surse. Vitamina E poate fi găsită în avocado, ulei vegetal presat la rece, fructe oleaginoase (migdale, alune de pădure, arahide), alge, cereale integrale, orez brun, lapte, ovăz, cartofi dulci, grâu și germeni de grâu.
• Precauții. Dacă luați medicamente anticoagulante, nu luați mai mult de 200 UI/zi de vitamina E, iar persoanele care suferă de diabet sau hipertiroidism nu ar trebui să depășească doza recomandată.
2. Vitamina K
• Proprietăți. Este necesară pentru formarea protrombinei, care ajută la coagularea sângelui. Este esențială în formarea și refacerea oaselor, protejează sistemul vascular prin prevenirea calcifierii arterelor. Are un rol important în funcționarea intestinelor și ajută la transformarea glucozei în glicogen.
• Surse.Există trei forme de vitamina K: vitamina K1, care provine din plante și reprezintă vitamina K de origine alimentară, vitamina K2 – familie de substanțe sintetizată de o bacterie din intestine și se găsește în unt, ficat de vacă, gălbenuș de ou, unele brânzeturi și vitamina K3, fabricată sintetic.
Vitamina K1 se găsește în broccoli, varza de Bruxelles, conopidă, zarzavat cu frunze verde închis, ficat, gălbenuș de ou, ovăz, secară, grâu, iaurt.
• Carența. Carența de vitamina K poate fi provocată de o dietă săracă sau restrictivă în fibre, boala Crohn, boli de ficat care împiedică stocarea vitaminei K, folosirea antibioticelor.
• Precauții. Dacă luați medicamente anticoagulante, consultați medicul înainte de a lua orice supliment cu vitamina K.
Vitaminele participă la procesele biochimice din care rezultă energia obținută din digerarea alimentelor”
Citiți principiile noastre de moderare aici!