Poate greşesc, poate preşedintele liberalilor munceşte cu sârg prin organizaţii, dar impresia pe care ne-o induce este aceea că omul se odihneşte. N-ar fi exclus. De când este în politică, Antonescu nu s-a arătat a fi genul de om politic truditor. S-a impus prin calitatea discursului, prin combativitatea în planul ideilor, dar dincolo de asta nu ne-a impresionat cu nimic. La Parlament este cotat drept un chiulangiu. Până şi în campania electorală prezidenţială s-a lansat greu, tardiv şi nu s-a omorât cu firea să cutreiere ţara.
Aşa că nu trebuie să ne mire absenţa sa, de la Congres încoace, din vâltoarea confruntărilor politice. Nimic de spus, câte ceva din „noul stil Antonescu” se observă. În toate organizaţiile, de sus până jos, asistăm la o prigonire a celor care au simpatizat cu Ludovic Orban şi care au avut curajul să voteze în favoarea lui Orban. Pentru exerciţiul democratic de a fi avut o altă convingere şi o altă opţiune, toţi aceştia sunt marginalizaţi. Aşa se întâmplă la Arad, la fel se petrec lucrurile în întreaga ţară.
Învrăjbirea liberalilor este nu doar nesănătoasă, ci şi contraperformantă. Nu putem uita că unul dintre principalele ţeluri ale programului prezentat de Crin Antonescu, la Congres, a fost înfrângerea PD-L, în bătălia pentru supremaţie pe segmentul dreptei politice româneşti. Or, cultivând dihonia, semănând vrajba în partid este greu de crezut că PNL va rezista măcar pe poziţia actuală, darmite să mai şi surclaseze PD-L. Firesc ar fi fost ca, imediat după ce a fost reales, Antonescu să-i fi întins mâna lui Ludovic Orban şi să fi dat semnalul de cultivare a spiritului de unitate.
Nu ar fi de dorit, nici pentru liberali, nici pentru români, ca PNL să se prăbuşească, să devină un partid „mărunţel”. Şi când? Tocmai când s-a predat la picioarele lui Crin Antonescu, cedând capriciilor acestuia – făcând compromisuri şi abdicând de la unele principii democratice – în schimbul promisiunii acestuia că îl va ridica sus, sus de tot.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!