Mai exact, spune Tăriceanu, pentru a avea anticipate ar fi suficient şi necesar ca toţi parlamentarii să demisioneze. Nu cred că Tăriceanu îşi imaginează că vreun parlamentar renunţă de bună voie fie şi la o singură lună de mandat, pentru că nu este vorba doar despre salariul baban şi suma forfetară, ci de ceva mult mai grav : calcularea pensiei se face pe baza unui mandat întreg ! Cine e nebun să renunţe la pensia de parlamentar, dacă este la primul mandat ? Chiar dacă este la al doilea, dacă acesta este întreg primeşte pensie pentru două mandate, diferenţa fiind foarte mare faţă cea primită pentru unul singur.
În al doilea rând, Tăriceanu ştie că este imposibil ca PNL să primească din partea lui Iohannis binecuvântarea de a participa la o asemenea lovitură, ca să nu mai vorbim despre acceptul lui Cioloş. Şi preşedintele şi premierul ar pierde enorm în ochii Uniunii Europene dacă nu ar fi în stare să asigure stabilitatea unei ţări din NATO, în condiţiile explozive de pe eşichierul politic actual. Aşadar, de ce a aruncat Tăriceanu o asemenea „glumă” ? Singurul răspuns logic este acela că încearcă să tragă de timp, să împiedice cumva judecarea pe repede înainte a dosarului său înainte de alegerile parlamentare. Binomul pare decis să scoată din joc ALDE, care are serioase şanse de a împiedica îndeplinirea dorinţei lui Iohannis de a instaura un Guvern PNL-PSD. Dacă ALDE este scos din joc, PSD nu ar mai avea nicio şansă de a ajunge la guvernare înafară de soluţia oferită de Iohannis. Dacă s-ar desfiinţa Parlamentul, ar urma o perioadă în care, practic, ar fi paralizată toată activitatea instituţională a României, iar condamnarea lui Tăriceanu înainte de alegeri ar deveni imposibilă. Cred că, mai degrabă, Tăriceanu a ameninţat voalat cu forţarea unei moţiuni de cenzură, împreună cu PSD, dacă elanul „justiţiar” al DNA nu se domoleşte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!