Ludovic Orban îi dă într-una cu nefericita plasare a lui calături de comunişti şi securişti, însă nu mai este singurul, ci îl acompaniază fosta oglindă a lui Traian Băsescu, madam Săftoiu. Chiar dacă înafară nu răzbat toate răfuielile din interiorul PNL, cauzate de perspectiva renunţării la o sumedenie de funcţii în administraţiile locale şi de locuri în Parlament, Crin Antonescu abia mai face faţă presiunilor.
De cealaltă parte, PSD este un butoi cu pulbere, zvonurile privind intenţia lui Mircea Geoană de a forma un nou partid fiind tot mai insistente. Nu am nici cea mai mică îndoială în privinţa disponibilităţii lui Geoană de a face jocurile lui Băsescu, cel căruia Iliescu i-a dat o poreclă pe toată viaţa fiind în stare de orice, numai ca să ajungă la râvnitul tron de la Cotroceni. Problema cea mare este că mulţi dintre nemulţumiţii din PSD sunt gata să-l urmeze, neştiind că Geoană chiar este un vajnic slujitor al lui Băsescu, omul care l-a dus permanent cu zăhărelul, fluturându-i pe sub nas iluzii deşarte.
Chiar dacă la PNL nu se pune, deocamdată, problema sciziunii, migrarea masivă a celor rămaşi fără obiectul muncii către alt partid- poate chiar unul pe care îl va înfiinţa Geoană- echivalează, electoral vorbind, cu o rupere. Dacă aşa se vor derula ostilităţile- şi sunt convins că Băsescu are pârghii serioase pentru a determina un asemenea curs, dacă Ponta şi Crin Antonescu nu vor găsi metode de contracarare- scorul pe care îl va obţine USL, mai ales la parlamentare, va fi unul crunt de dezamăgitor. Iar păpuşarului de la Cotroceni nu îi va mai rămâne decât să râdă cu poftă, ca unul căruia i-au ieşit din nou socotelile, la care vin să se căciulească doritorii de guvernare. La urma urmei, dacă România a ajuns să fie guvernată de UDMR, de ce nu ar putea face acest lucru şi un partid cu ceva peste 20% sau chiar mai puţin ?
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!