ARAD. Deşi, de regulă, senatorii şi deputaţii arădeni votează conform hotărârii luate în cadrul grupurilor parlamentare, la votul în plenul Camerelor reunite privind solicitarea demisiei preşedintelui Traian Băsescu, din cauza scandalului legat de arestarea fratelui său, sunt şi mici excepţii de la regulă.
Eusebiu Pistru : contra !
„Indiferent ce se va decide la partid, eu voi vota împotrivă, pentru că nu este nici legal nici democratic să răspundă cineva pentru faptele altcuiva, indiferent de gradul de rudenie. Al doilea motiv este că nu accept să-i fac pe plac fripturistului Tăriceanu, care ar vrea ca, prin demisia preşedintelui, să devină interimar. Probabil că are impresia că poate impresiona, în special sexul slab, adăugându-şi mereu câte ceva la CV şi pe cartea de vizită, iar titulatura de preşedinte al României, fie şi interimar, ar fi exact ce îşi doreşte. După părerea mea, e obsedat de funcţii, iar pentru a le obţine nici măcar trădarea şi trecerea în tabăra duşmanului, cu riscul aruncării ţării în haos, nu este un preţ mare”, este de părere deputatul PDL, Eusebiu Pistru.(NR. În cele din urmă, s-a decis că parlamentarii PDL nu se prezintă la vot)
Flavius Măduţa : pentru !
„ Am discutat în cadrul grupului parlamentar şi s-a luat decizia de a vota pentru adoptarea propunerii lui Călin Popescu Tăriceanu. Opinia noastră a fost aceea că în orice ţară civilizată şi democratică atunci când apar astfel de situaţii demisia de onoare se impune. Considerăm că Parlamentul trebuie să se pronunţe în astfel de cazuri şi să-şi exprime punctul de vedere, prin votul membrilor săi”, spune Flavius Măduţa, deputat PSD.
Citiți principiile noastre de moderare aici!