Trăiască dom Mitică!

Ameninţat de unii că i se va tăia
macaroana, hulit de alţii, catalogat de
şmecher, de combinagiu al unor relaţii cel
puţin ciudate, iată că toate au
rămas amintiri de la ceas rău de seară,
vorbe de supărare aruncate la un şpriţ
ceva mai tulbure. De dimineaţă, cu mintea
limpede sau, dimpotrivă, greoaie de la chiolhanul
din ajunul alegerilor, conducătorii cluburilor din
Liga Întâi au decis că dom
Mitică le este indispensabil. Nimeni nu se pricepe
mai bune ca dumnealui să învârtă
pe şi printre degete problemele fotbalului
profesionist de la noi.

 Nu vreau să-l compar pe Mitică Dragomir
cu preşedinţii ligilor profesioniste din
Anglia, Italia, Germania, Franţa sau Spania.
I-aş da prilejul să se simtă jignit,
câtă vreme nu îi comparăm şi
pe patronii cluburilor – pe Becali, Borcea, Iancu,
Turcu, Penescu, Mititelu, Copos şi toţi
ceilalţi – cu omologii din ţările cu
fotbal performant. Aşa este. Comparaţia ar
trebui extinsă. S-ar cuveni să trecem şi
dincolo de calitatea patronilor din fotbalul
românesc şi să ne uităm ce
infrastructură sportivă avem noi, în
raport cu a altora, cât preţ pun guvernele
noastre şi ale lor pe sport, ce
înseamnă sportul şcolar, la noi şi
la ei… Iar peste toate, diferenţa de calitate
şi de caracter dintre societatea noastră
şi societăţile al căror fotbal
îl invidiem.

 După un asemenea demers, banal şi
sumar, vom înţelege de ce este Mitică
Dragomir indispensabil fotbalului nostru. Şi de ce
este el reales, aproape cu unanimitate, să-l
conducă spre… Spre şi mai multe partide
în care oficiază arbitrii străini,
în dauna autohtonilor răpuşi de virusul
mitei, spre eşecuri şi mai
răsunătoare ale echipei naţionale
în preliminariile CM şi CE, spre cât
mai multe „joi negre” ale echipelor de club
etc. La o adică, dom Mitică este un fel de
Zorba al fotbalului autohton – e prăpăstios,
dar e al dracu de simpatic, chiar şi atunci
când şandramaua se
prăbuşeşte.

Tristan Mihuţa