Se prea poate ca în calculele Opoziţiei să intre dificultăţile prin care va trece majoritatea populaţiei în această iarnă. Poate, contează şi pe ample mişcări de protest, stârnite de numeroasele nemulţumiri acumulate în rândul diverselor categorii sociale.
Multe calcule poate dezvolta Opoziţia, dar toate se opresc în faţa unui zid – care poate să-i zădărnicească speranţele sau poate să cadă şi să tragă după el şi Guvernul. „Zidul” are un nume: UDMR. Uniunea este cea care apără actuala guvernare şi tot ea este cea care o poate demola. Asta o ştiu prea bine şi cei din opoziţie, care nu întâmplător îşi leagă speranţele de luna martie – atunci, UDMR va avea o nouă conducere şi, posibil, o nouă atitudine faţă de Traian Băsescu şi de partidul său.
Va fi dispusă UDMR să iasă de la guvernare şi să întoarcă armele împotriva portocaliilor? Teoretic, da. Pentru că este greu de acceptat că Uniunea va risca să se uzeze până la autodistrugere, făcându-se părtaşă la o guvernare pe cât de neperformantă pe atât de nepopulară. Oricât ar fi de „suculent”, de plin de „carne”, osul guvernării (sau, tocmai de aceea!) ar fi o mare eroare ca UDMR să moară de gât cu PDL, respectiv să nu mai aibă acces la următoarea guvernare.
UDMR ştie prea bine că PSD şi PNL vor surclasa PDL la viitoarele alegeri parlamentare, anticipate ori organizate la termen. Şi mai ştie că nu poate merge până la capăt cu PDL, ca apoi, brusc, să sară în barca PSD-PNL. Iată de ce este de aşteptat ca Uniunea să se apropie din vreme de tabăra viitorilor câştigători. Şi cum ar putea s-o facă, dacă nu câştigându-le acestora încrederea şi deschizând calea spre cooperare printr-un gest convingător, cum ar fi ieşirea din actuala coaliţie de guvernare?
Aşadar, teoretic, Cabinetul Boc se poate prăbuşi – dacă nu în martie, la câteva luni, nu multe, după aceea. Rămâne însă să aflăm şi calculele celor din Uniune: se vor expune riscului, de a guverna cu PDL până la capăt, sau vor fi precauţi şi pragmatici, obţinând din vreme, de la PSD şi PNL, garanţia continuităţii la guvernare.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!