Acelaşi, pentru că tot ce ne spune este de sorginte pur băsesciană – nu are la bază nici o fundamentare ştiinţifică, nici un demers logic. Sunt opinii de amator. Sigur, nu ar fi niciun bai – doar sunt atâţia în ţara asta care flecăresc în jurul unui pahar de vorbă -, dacă cel care flecăreşte, cu pretenţia de a rosti adevăruri imuabile şi indiscutabile, nu ar fi şeful statului. Dar, vai!, dumnealui e preşedintele unei ţări, fie ea şi România.
De data aceasta, printre atâtea „proiecte” fantasmagorice de reformare a statului, preşedintele Băsescu a şocat opinia publică din ţară şi din străinătate ( a se vedea presa străină de ieri) prin atacuri grobiene la adresa Regelui Mihai I. Preşedinte l-a „evaluat” pe rege ca fiind un trădător, o fostă slugă a ruşilor. Cineva încerca să descifreze ce calcul politic a avut în vedere preşedintele, când l-a denigrat pe rege. Nu cred să fi existat vreun calcul. Pur şi simplu preşedintele nostru are o impresie deplorabilă despre înaintaşii săi întru păstorirea neamului. Îl scot din sărite slăbiciunile, neputinţele acestora, lipsa lor de performanţă în modernizarea statului. Aşa că, niciunul dintre antecesori nu merită nici măcar respectul presupus de o sumară condescendenţă.
De-a lungul timpului, toţi foştii şefi ai statului au trecut prin furcile caudine ale neiertătorului, exigentului Băsescu. Ne amintim, fireşte, de gestul preşedintelui Băsescu de a le întoarce spatele lui Ion Iliescu şi lui Emil Constantinescu, de Ziua Naţională, de a refuza să le întindă mână în semn de salut protocolar, dacă nu pentru respectul cuvenit unor foşti şefi ai statului. Cineva care dispreţuieşte pe antemergătorii săi, diferitele categorii socio-profesionale, instituţiile statului, nu mai poate surprinde prin nimic. Nici măcar prin atacul murdar asupra Regelui Mihai.
Traian Băsescu pare să aibă impresia că este singurul care pricepe ce aşteaptă acest popor şi ce trebuie făcut ca românii să apuce, în sfârşit, pe cale cea bună şi dreaptă. Şi e convins că nu greşeşte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!