Pe bani publici, adică pe banii noştri.
Tribuna, ridicată ca pe vremuri, s-a dovedit a fi
neîncăpătoare pentru mareea portocalie,
a cărei culoare a fost întărită de
premierul Boc, de o mână de miniştri,
plus Roberta Anastase, preşedintele Camerei
Deputaţilor. Din judeţ, a fost adusă o
armată de simpatizanţi ai PD-L, ca să
accentueze demonstraţia de forţă care ni
s-a oferit.
Câtă vreme era vorba de nouă decenii de
administraţie românească, te-ai fi
aşteptat ca în tribună – şi, nu
în ultimul rând, în centrul
atenţiei – să fie toţi primarii care au
fost la conducerea municipiului (de ce nu?, chiar
şi dintre cei de dinainte de 1990, care mai
trăiesc şi sunt în Arad, pentru că
nu ne putem nega istoria), prefecţii Aradului,
personalităţi, din diverse domenii, care au
făcut ceva pentru acest oraş, de la oameni de
cultură la sportivi. Am fi asistat la o
mostră de civilitate din partea actualei
administraţii, fortuit şi vremelnic
portocalie.
Nici municipiul, nici judeţul nu sunt proprietatea
acestor trecători care, pe moment, conduc
administraţia locală. S-a instalat
concepţia eronată, periculoasă,
nocivă prin consecinţe, că în Arad
PD-L este un fel de factotum, suficient sieşi
şi dispreţuitor faţă de partea
comunităţii locale care nu este portocalie.
Însuşi primarul nostru, Gheorghe Falcă,
ne dă această impresie. Mai mult, pare
să nu-i mai ajungă Aradul, e mai mult prin
Bucureşti, pornit să rezolve treburile
întregului PD-L. O fi bun şi priceput, la
chestiuni de acest gen. E chiar maestru în a
găsi pretexte pentru a combina
„întâmplător”, desigur,
manifestări şi evenimente cu acţiunile
de campanie electorală. Menţionez doar
întâlnirile cetăţeneşti de
acum un an, din campania pentru „locale”
şi manevrele electorale de la Festivalul Vinului,
din toamnă.
Am mai spus-o, Gheorghe Falcă este un politician
abil. Ştie să-şi vândă marfa.
Bunăoară, aceste diversiuni cu scop
electoral. Sau, şi mai notabil, felul în
care a indus în mentalul colectiv faptul că
ar fi un factotum. A reuşit să-i facă pe
mulţi arădeni să creadă că lui
şi doar lui trebuie să i se atribuie meritele
pentru lucrările din Arad – de parcă ar fi
făcute din banii săi, nu din banii
noştri, pe care ni-i smulge cu cinism, prin taxe,
impozite şi tarife, dintre cele mai mari din
ţară.
Revin. Falcă e un politician abil, dar nu va fi un
mare politician câtă vreme nu are
consideraţie pentru întreaga comunitate
locală, inclusiv pentru adversarii politici.
Pentru că această confiscare de către
PD-L a evenimentului din weekend, nu demonstrează
altceva decât un dispreţ cras al lui
Falcă et co. faţă de comunitatea
arădeană, în întregul său.
Or, Aradul nu se rezumă la un pumn de
pedelişti şi la clientela partidului lor.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!