Nu cred, totuşi, în această
manevră, chiar dacă preşedintele
Băsescu a luat-o în calcul, la un moment dat
– încercând să-şi ia prin
surprindere potenţialii contracandidaţi, dar
şi pentru a evita ca nemulţumirea
crescândă a românilor, indusă
şi de criza economică, să-i afecteze
cota de popularitate.
Chestiunea care frământă scena
politică, încă de pe acum, este aceea a
identificării lui „Sfântu
Gheorghe”, a omului capabil să
răpună „Balaurul”, adică pe
Traian Băsescu. După cum se prezintă
astăzi ciorna cu lista posibililor adversari ai
preşedintelui actual, omul providenţial nu a
fost identificat. Cu atât mai puţin,
selecţionat. Dinspre PSD, ni se vântură
doar numele lui Adrian Năstase şi Mircea
Geoană. De fapt, avem de-a face doar cu două
autopropuneri. Nu le-aş acorda şanse în
lupta cu Băsescu. Şi mai puţin cred
în capacitatea liberalilor Călin Popescu
Tăriceanu şi Crin Antonescu de a-l
răpune pe „Balaur”.
Nu supraevaluez poziţia „la zi” a lui
Traian Băsescu. S-a erodat şi imaginea
dumnealui, nu se mai bucură de aceeaşi
încredere. Numai că şi figurile celor
care ar dori să-l învingă sunt uzate,
şterse, neinteresante. Sunt politicieni de care
electoratul român s-a cam săturat – pentru
că fie au dezamăgit, de alungul anilor, fie
şi-au arătat limitele, lipsa de
forţă în planul prestaţiei
politice, condiţie sine qua non pentru a
câştiga simpatia şi încrederea
electoratului.
Năbădăiosul Traian Băsescu ar putea
fi pus în umbră doar de o figură
nouă. Proaspătă. Interesantă
şi cu potenţial competitiv deosebit. Care
să fie cu totul altceva decât Băsescu,
dar şi decât cei enumeraţi mai sus. Ar
fi nevoie de un Obama neaoş. Cine ar putea fi un
Obama pentru noi? Printre şoapte, distingem numele
lui Johannes Klaus, primarul Sibiului. Interesant!
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!