„Traian Băsescu nu ne-a cerut niciodată să fim băsescii lui”, zice, supărat, Adriean. De parcă Băsescu le-ar fi cerut vreodată părerea. De parcă ar fi ajuns ei, în viaţa vieţilor lor, să câştige alegerile, dacă populaţia nu i-ar fi perceput ca băseşti. Poate că el chiar îşi imaginează că ar fi ajuns vreodată primar al Capitalei dacă nu ar fi vrut Băsescu.
În perspectiva alegerilor, Videanu se declară extrem de optimist, dar recunoaşte că ar fi bine dacă MRU s-ar gândi să li se alăture, deoarece este un om politic valoros, care poate aduce acel aer de prospeţime de care are nevoie clasa politică. Adică, Vezi, Doamne, boborul ar zice că Videanu, Berceanu, Udrea, Sulfina, Ridzi şi Anastase sunt valorile cele mari ale partidului, care reuşesc să atragă şi alte valori. Când, de fapt, săracul MRU nu doarme noaptea pentru că nu ştie cum să-l convingă pe Băsescu să nu-l oblige să-i păstreze pe funcţii în viitoarea mişcare politică, pentru că s-ar duce dracului toată credibilitatea sa dacă ar defila în continuare cu Udrea şi pişorcosul de Ioan Oltean sau jenantul Mircea Toader.
Videanu ar avea loc, probabil, în noua construcţie a lui MRU, pentru că şi-a dat seama la timp că trebuie să manifeste o oarecare distanţare faţă de Traian Băsescu, să nu îl vadă lumea ca pe o slugă a acestuia. Poate că distanţarea chiar a fost reală şi nu a acceptat să candideze pentru al doilea mandat tocmai pentru a refuzat să joace după cum i-a cântat matelotul. Aşa că, în niciun caz nu se va pune problema ca el să îşi dea acceptul ca MRU să vină în PDL, ci e taman pe dos, adică MRU va accepta sarcina de a-i crea lui Băsescu un nou partid doar dacă acesta nu îi va impune folosirea aceloraşi unelte, total uzate. Sunt suficiente semne că după alegerile locale acestea vor fi aruncate la gunoi, unde îşi vor da seama că lumea tremura de frica lor doar pentru că erau băseşti, singura lor scăpare fiind să devină ungureni, mici, umili şi tăcuţi.
„MRU nu va defila cu Udrea, Oltean sau alţi pedelişti compromişi”
simion.todoca@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!