Fiecare cartier avea măcar o echipă. Fiecare fabrică avea echipa sa – Vagonul, Strungul, Libertatea, Teba, Ceasurile, Tricoul roşu, Gloria, CPL, UTA etc. Aveam echipă sau echipe în toate eşaloanele, iar campionatul orăşenesc era puternic. Să nu mai vorbesc de puzderia de echipe din sectorul juvenil. Fotbalul era sarea şi piperul vieţii arădenilor, iar UTA a fost cel mai de succes brand al Aradului.
Ce mai este fotbalul arădean? Un sport în agonie. Odată cu dispariţia stadioanelor, a terenurilor de fotbal din cartiere, s-a restrâns şi baza de selecţie, dar a scăzut şi interesul copiilor. Am mai spus cândva – fotbalului arădean i-a mers bine atunci când de el s-au ocupat arădenii. Cei care înţelegeau spiritul, tradiţiile Aradului şi, ca atare, se preocupau să le întreţină. Mă gândesc întâi de toate la baronul Francisc Neuman, care a dăruit arădenilor pe UTA. Dar nu doar pe UTA, pentru că în familia Neuman era un adevărat cult de a face fapte bune pentru comunitate. După ce a plecat baronul din ţară, au trecut la cârma echipei alte generaţii arădeni, din fabrică, dar şi unii comunişti din administraţia oraşului. Au venit alte titluri, alte succese.
Arădeanul era crescut în acest spirit. UTA era simbolul Aradului, iar incinta stadionului era un fel de catedrală în care sufletele se regăseau în comuniunea emoţiilor. Se pare că nu mai avem acel spirit. Şi nu avem nici norocul de a vieţui printre noi oameni de afaceri de succes, care să iubească fotbalul. De vreo 15 ani UTA nu mai este UTA. Lipsa banilor au doborât-o, datoriile au îngropat-o. Primarul? Nu este un om de-al locului. Şi apoi, ce să facă el? Da, ar fi trebuit să nu pună pe tapet concesionarea stadioanelor, din moment ce şi aşa bate vântul prin conturile cluburilor. Dar, în rest? Dacă arădenii get-beget nu pot face ceva, nu avem dreptul să-i reproşăm unui străin că nu simte ceea ce n-are cum să simtă.
Tristan Mihuta
Citiți principiile noastre de moderare aici!