– Muuu, ce bine e!
Instalată în linişte la staulul ei, vaca mestecă şi visează, cu ochii cei mari aţintiţi în gol. Berbecul behăie, scroafa grohăie, capra a înnebunit, dar nimic nu o nelinişteşte, nimeni nu o deranjează. Ea rumegă încet. Ce frumoasă e viaţa!”
Textul de mai sus are titlul „Vaca este fericită” şi face parte dintr-o carte cu poveşti. O carte pe care părinţii au cumpărat-o de la librărie cu scopul de a le citi copiilor din ea. Cu pretenţia că poveştile au un mesaj, că pruncii învaţă ceva din istorioarele redate în carte. Când colo, ce să vezi? O poveste cu o vacă nenorocită părăsită – „în sfârşit”! – de un taur supărăcios. O poveste care, probabil, ar trebui să-i pregătească pe copii pentru momentul când părinţii lor vor divorţa, să-i facă să se simtă uşuraţi când „în sfârşit” se va întâmpla asta. Sau nu?
Precum această poveste servită copiilor de grădiniţă, urmează destul de multe altele şi la vârsta şcolară. Odată devenit elev, copilul e asaltat de informaţie. Pe lângă cea oferită de animaţii şi seriale adeseori imbecile, la care copilul se „relaxează” în timpul liber, informaţia de bază vine de la şcoală. Numai că nici şcoala de azi nu mai e ce a fost odată! Programa e supraîncărcată, manualele par a fi doar nişte cărţi scrise de amatori într-ale pedagogiei, iar mulţi dintre profesori nu reuşesc să se impună în faţa elevilor.
În ultimii ani, şcoala şi-a cam pierdut din valenţele ei educative, rolul şcolii în dezvoltarea copiilor reducându-se la cel informativ. La ore, elevii sunt bombardaţi de informaţie, fie ea utilă sau inutilă. În clasa a şaptea, de exemplu, ei învaţă că istmul e formaţiunea ce face legătura între cei doi lobi din care este formată tiroida. Sau că atlas şi axis sunt primele două vertebre din cele şapte care alcătuiesc regiunea cervicală a coloanei vertebrale. Sau că otolitele sunt nişte cristale de carbonat de calciu care se găsesc în dreptul celulelor vestibulare. Aş mai putea da câteva exemple la fel de… importante, dar mi-e teamă că aş provoca suprasolicitarea suprarenalelor…
Aşa că mai bine mă întorc la „Vaca este fericită”. Parafrazând ultimul fragment din fabuloasa poveste, închei: „Instalat în linişte în fotoliul său, ministrul Educaţiei – de ieri şi de azi – mestecă şi visează, cu ochii cei mari aţintiţi în gol. Sindicatele «behăie», dascălii «grohăie», elevii au înnebunit, dar nimic nu îl nelinişteşte, nimeni nu îl deranjează. El rumegă încet. Ce frumoasă e viaţa de ministru!”
Dar viaţa copilului meu?
Citiți principiile noastre de moderare aici!