Scriu, citesc, şterg, o iau de la capăt. Ceva
nu-mi place. Nu este aşa cum aş fi vrut,
aşa cum ar fi meritat „şeful”,
după tot ce a făcut pentru noi,
„băieţii” lui de la sport. Un
amalgam de amintiri, emoţionante, pilduitoare, mi
se revarsă în faţă. Nu ştiu
pe care să o pomenesc mai întâi.
Mă simt neputincios, stângaci, aşa cum,
parcă mă văd, înaintea
redactării primului meu articol.
Renunţ. Pentru mine, Alexandru Chebeleu n-a murit.
Va rămâne veşnic
„şeful” care mi-a pus condeiul
în mână. Căruia îi datorez
enorm.
Daniel Scridon
Citiți principiile noastre de moderare aici!